Leapșa lumilor literare preferate

Menționați una sau mai multe lumi literare, NU neapărat obligatoriu ficționale, câte exact rămânând la alegerea dvs, așezate sau nu într-o ordine de top ierarhic de preferințe, în care v-ar tenta să riscați să încercați să petreceți o vreme, dacă ar fi posibilă o astfel de mutație.

Eram copil. Eram o visătoare. Nu știu de unde îmi intrase în cap ideea că m-aș fi putut simți excelent printre nomazi, că eram sau puteam fi de-a lor, deși nu știam prea bine cine sunt acei nomazi și cu ce anume se ocupă. Mă vedeam călătorind alături de ei, trecând prin aventuri mai mult sau mai puțin plăcute, având obiceiuri neînțelese de restul lumii, luptând pentru binele tuturor, împărțind zâmbete calde ca o regină a frumuseții și a dăruirii de sine.

Copilul din mine s-a trezit subit la viață în clipa când sub ochi mi-a apărut Mandspyr, începutul de roman pe care Vero pare că l-a abandonat, așa cum abandonează ea toate povestirile uluitor de frumoase cu ale căror începuturi ne amăgește. Cu fiecare nou cuvânt, povestea mi se lipea mai tare de suflet, îmi lărgea orizontul și îmi împrospăta visul avut cândva, acea amintire din copilărie ce nu m-a părăsit niciodată cu adevărat.

inceput-de-roman

I-am spus atunci: Vero, să lași bloggingul pentru noi, muritorii de rând, iar tu să lucrezi zi și noapte la acest roman, pe care abia aștept să îl citesc. Fragmentul de aici m-a stârnit rău. Presimt că nu voi avea liniște până când nu voi afla: fuge sau nu fuge Araana? Va fi sau nu ziua nunții pentru Aloora?

Astăzi, ca un răspuns la o veche leapșă aruncată în online de Rudolph, profit de ocazie pentru a-i spune doamnei Ana-Veronica Mircea că sufletul meu are nevoie de acel roman, că vreau să trăiesc în Mandspyr măcar până ajung la ultima pagină a cărții. Dacă pentru asta ar trebui să prepar cafele și să șterg praful pe Măsuța din Sufragerie, aș veni fără să stau vreo secundă pe gânduri.