Vraja respectului față de părinți – poveste pentru copii
Povestea de față este doar un episod dintr-o serie numită Carte de magie. Este povestea a doi copii, Lorena și David. Cotrobăind prin lucrurile bunicii, aceștia găsesc o carte veche. Se ascund în camera lor. Citesc și fac mici vrăji pentru o lume mai bună. Astăzi, Vraja respectului față de părinți – poveste pentru copii.
Top cărți beletristică pe care să le citești în perioada 2022-2023
10 carti pentru copii de pus sub bradul de Crăciun
Vreau să devin vrăjitor acum
-Haide, Lorena, citește, că nu mai am răbdare! Vreau să devin vrăjitor acum.
Fetița dă pagină cu pagină. Trece rapid cu privirea peste formule magice și peste desene de neînțeles. Fratele ei își pierde răbdarea. Îi smulge cartea din mână.
-Trebuie să citești cu glas tare. Vreau să învăț și eu. Uite, de aici, îi mai spune și întinde mâna către primul desen.
-David, mie îmi este cam frică. Dacă pățim ceva?
-Nu pățim nimic, promit.
-Daaa, de parcă știi tu…
În cameră se face deodată întuneric
Înfiorată de emoție, Lorena începe totuși să citească. În cameră se face deodată întuneric. Brațe nevăzute, puternice, dar blânde, îi saltă pe copii în aer. Îi poartă pe deasupra satului, undeva departe, departe, pe Tărâmul Copiilor Obraznici. Din toate părțile se aud țipete și plânsete. Copii și mai mari, și mai mici, se tăvălesc pe jos. Rup jucării, urlă și bat din picioare. Cer dulciuri și se încruntă la părinți.
Lorena și David urmăresc, cu ochii mari de uimire, cum un băiat de vreo nouă ani strigă la mama lui:
-Ești rea! Nu mă lași să mă uit la desene animate. Nici măcar nu mă lași seara pe afară. Mă pui să fac lecții și să mă spăl. Nu te mai ascult niciodată! Nu vreau să mai fi mama mea, reao!
Mama plânge încetinel, neauzit. David și Lorena plâng de mila ei. Întind mâinile să o mângâie și atunci se trezesc din nou în camera lor. Privesc spre Cartea de Magie în care un desen își tot schimbă forma. Lorena continuă să citească:
Vraja respectului față de părinți
Trebuie rostite în șoaptă cuvintele magice “A lus dro matu pus”.
Se pun într-un castronel o lingură de miere, două lacrimi de copii cuminți și o pană de porumbel al păcii. Apoi se adaugă trei flori de nu-mă-uita, patru picături de cerneală albastră și un gram din zeama unei portocale. Se amestecă bine vreme de cinci minute. La final se acoperă castronelul cu o pagină ruptă din abecedar. Licoarea magică trebuie lăsată la dospit toată ziua.
La ora 15 fix se ia o foaie albă de caiet. Se scrie pe ea formula magică. “Dragi părinți, eu vă iubesc și vă respect. Vreau să vă mulțumesc pentru grija pe care mi-o purtați. Vă sunt recunoscător pentru învățăturile pe care mi le dați. Vreau să vă mulțumesc pentru iubirea cu care mă hrăniți. “. Seara, când părinții se întorc obosiți de la serviciu, li se dăruiește bilețelul. Trebuie să fie frumos împăturit și legat cu o ață roșie.
Lorena și David, fremătând de nerăbdare, urmează întocmai pașii descriși în cartea de magie. Se pun pe așteptat. De cum intră pe ușă părinții lor, copii le întind, mândri și emoționați, bilețelele vrăjite. Părinții plâng de fericire. Din Cartea de Magie crește o lumină albă, curată, așa cum doar sufletele copiilor cuminți mai pot fi.
https://youtu.be/nlsYy7_ot14
Nu este doar o poveste oarecare
Vraja respectului față de părinți – poveste pentru copii. Este o poveste pe care nepoții mei au iubit-o mult când erau mici. Încă își aduc aminte cu plăcere de ea. Pentru ei a fost ceva nou, cum nu mai întâlniseră în cărțile de povești pe care le citeau. Au citit-o și ascultat-o de multe ori.
De curând mi-au mărturisit că i-a marcat povestea. De câte ori le trecea prin cap să își refuze părinții sau să răspundă obraznic, își aduceau aminte de David și Lorena, cei cu Cartea de Magie. Imediat își schimbau comportamentul, căci nu voiau să își supere părinții. Sper să aibă același efect și asupra altor copii.
Tot din Cartea de Magie face parte și Vraja iubirii pentru animale. O găsiți atât în format audio, cât și text.
2 thoughts on “Vraja respectului față de părinți – poveste pentru copii”