Visele devin realitate?

Intrebarea nu asteapta neaparat un raspuns, dar mi-ar placea totusi sa il primesc. Inca mai sunt sub influenta visului din aceasta dupa-amiaza. Se facea ca imi reciteam textul pe care l-am numit Dialog cu timpul (a se vedea pe vienela.ro) si, in chiar clipa cand terminam lectura, o idee imi fulgera prin minte: as putea scrie o intreaga carte cu dialoguri. M-as putea conversa la infinit cu tot ceea ce imi place pe acest pamant si mai ales cu tot ceea ce imi displace.

Numele cartii

Cu o clipa inainte de a deschide ochii, mi-a rasarit in minte, ca un soare luminos, ideea ca nu pot numi cartea decat Dialog cu viata. Cumva, acest titlu ar face usor legatura atat intre povestile cuprinse in volum, cat si cu blogul care imi este atat de drag si caruia i-am pus numele Iubesc viata.

Eu știu un singur lucru și lupt pentru el: ața vieții are prea puțini centimetri. Omul nu dispune de suficient timp pentru toate câte ar vrea și ar putea să realizeze. Rupe din tine, bătrâne, și dă-ne de doi cenți viață în plus. (fragment din textul Dialog cu timpul)

Cititori de carte

Din nefericire, chiar presupunand (prin absurd) ca as fi capabila sa scriu o carte buna, o carte care sa contina idei noi sau macar puse intr-o forma noua, cine ar risca sa dea banii pe ea? Cine mi-ar citi Dialogul cu viata? Daca ma uit in urma, la toti cei care, de-a lungul timpului, m-au indemnat sa scriu o carte (ca as fi capabila), observ ca o mare parte dintre ei nu obisnuiesc sa citeasca prea mult si (pot face pariu pe cat vreti) nici nu cumpara carti.

Visele devin realitate?

Repet intrebarea. Tot pentru mine. De unde mi-a venit acest vis? Si de ce as vrea sa devina realitate? Ma uit in jur, la oamenii care scriu foarte bine. Banii castigati din cartile vandute nu ii ajuta nici sa isi plateasca factura la internet. Carti bune, care mie mi-au placut mult (a se vedea Floarea de loldilal, de Ana – Veronica Mircea), au preturi de-a dreptul rusinoase. De faima nu am nevoie. Sunt un om modest, un om care fuge de tot ceea ce inseamna faima in lumea reala.

Inapoi la carti

Visul mi-a fost probabil influentat de cartea pe care mai am putin si o termin – Cum m-am lasat de gandit, scrisa de Hannes Stein. O recomand tuturor celor care pot aprecia ironia mai mult sau mai putin fina prezenta in fiecare dintre paginile cartii.

“Nu incape discutie, focile sunt animale fericite. Si asta pentru ca nu stau nici macar o clipa sa se gandeasca, pentru ca, pur si simplu, au prea putina minte.

Faceti comparatia cu o opera cunoscuta din istoria culturii! Ganditorul sculptorului August Rodin… W. H. Auden scria ca Rodin n-a fost nebun atunci cand i-a dat Ganditorului sau, cel profund cugetator, forma turnata a unui barbat ghemuit pe tron.

Intotdeauna se tine seama tocmai de produsul final. Si, cand e vorba de gandire, nu te astepti la nimic bun care sa iasa dintr-o asemenea pozitie.”

libris.ro