Astăzi nu este o zi ca oricare alta. Poate pentru că deja s-a făcut noapte? Poate pentru că este aproape dimineață, deci o altă zi? După o săptămână în care întreaga suflare a simțit mirosul primăverii și a admirat buchețelele de ghiocei, acum a revenit iarna cu forțe proaspete. Mașina roșie parcată în fața blocului s-a albit de necaz. La fel și eu, când mi-am dat seama că umblu îmbrăcată în haine vechi, demodate. Nu-s nici măcar capabilă să țin pasul cu distracțiile care îi înveselesc pe alții în anul 2018. Mă strecor neobservată printre multele telefoane care fac selfie după selfie și ies în vântul sălbatic al Scoției. Vreau să pozez mormanul de pietre pe care l-am zărit înainte de a ajunge la terenul de fotbal. Sigur vine apocalipsa, dacă Vienela își petrece una dintre zilele ei libere urmărind cum o gașcă de bărbați aleargă după o minge…
Nici măcar soarelui nu îi pasă prea mult de mine. S-a ascuns în spatele norilor, făcându-mă să tremur. De emoție, desigur. Am aparat de fotografiat nou-nouț și încă nu știu să îl folosesc la adevăratul său potențial. Sper totuși să surprind în poză cât mai mult din ceea ce trăiesc astăzi, căci nu-i o zi ca oricare alta. E ziua în care sigur vine apocalipsa…
Să stăpâneşti sănătoasă aparatul foto!
Şi să ne-arăţi cât mai multe poze! 🙂
Multumesc din suflet, Vero!
Deocamdata aparatul e mai destept decat mine. Incerc sa pun saua pe el, dar nu imi iese mereu. 😀
Îi prinzi tu şpilul până la urmă! 🙂 Succes!
Sa-ti fie de bine achizitia! 🙂 Il descalcesti tu pana la urma. Uneori experimentele sunt mai interesante!
Sanatate si voie buna! Si evident, poze inedite! 🙂
Toate cele mai bune, draga Vienela!