Skip to main content

Viitorul pare incert

Gândul îmi zboară spre Scoția și spre viitorul deocamdată incert. Mi-e greu să mă concentrez pe orice altceva, dacă nu are legătură cu noutățile din viața mea. Aș vrea să scriu, însă mă blochez de cum îmi apare în față foaia albă. Mai trece o zi, mai scriu câteva cuvinte. În acest ritm, am toate șansele să termin articolul până la sfârșitul anului. Se spune că pofta vine mâncând, însă mie, în acest moment, nu îmi e foame decât de locuri îndepărtate, de-o zonă a lumii unde, într-un pat oarecare, doarme soțul meu, singur printre străinii de care probabil îl leagă aceeași speranță de mai bine.

Ar trebui să spun că aștept cu nerăbdare momentul în care voi ajunge și eu în Scoția sau oriunde în altă parte din UK îl vor purta pașii pe omul ce îmi este partener de viață de vreo zece ani. Dar cum să spun asta, când eu mă simt de-a dreptul copleșită de ideea că va trebui să plec de acasă cu purcel și cățel, că nu mă descurc așa cum ar trebui cu limba engleză, că acolo mă așteaptă o țară unde plouă mai mereu

 – tocmai pe mine, care iubesc atât de mult soarele și căldura? Nu am de gând să devin un al doilea Bacovia, să-mi plâng tristețea în poezii lacustre.

“Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val –
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.”

Nu îmi e teamă de necunoscut, niciodată nu mi-a fost. Mi-e teamă de ceea ce știu. De unde voi scoate eu bani pentru a transporta cele patru pisici și câinele până acolo? Cât timp îmi va mai rămâne pentru a mă ocupa de bloguri, dacă voi alege să muncesc? Cum voi suporta despărțirea de fiul meu, care a ales să zboare spre Londra? Ce se va întâmpla cu toate cărțile pe care le voi lăsa acasă? Vom reuși să găsim chirie pentru doi oameni și cinci animale? Vom putea să ne acomodăm cu adevărat într-o țară străină, să o considerăm a noastră?

Sunt doar câteva dintre întrebările care îmi tulbură liniștea sufletească. Firea mea optimistă îmi șoptește că va fi bine, că trebuie să fie bine. Latura mea pesimistă îmi spune că ne aruncăm orbește în gol, știind că jos nu ne așteaptă plasa de siguranță. Gândul meu realist e convins că vom reuși, dacă ne vom dori destul de tare și dacă vom lupta pentru visul nostru. Va fi greu, desigur, foarte greu, căci nici prin Scoția nu umblă pe străzi câini cu covrigi în coadă, însă știu că undeva, bine ascunsă, este bucata noastră de pâine caldă.

Până va veni vremea să plec mai sunt câteva luni, și asta numai dacă îi va merge bine lui Mihai pe acolo, dacă va considera că sunt condiții optime pentru mine. Deocamdată visez, fac planuri, mă gândesc la ceea ce voi băga în bagaje, la cum se poate schimba soarta omului într-o clipită dacă îi vine dor de ducă, la cât greu am de tras în perioada imediat următoare, căci am pus la bătaie toți banii de care dispuneam pentru ca băieții să plece în condiții omenești și am rămas cu blogurile neplătite și cu Bruno nevaccinat contra rabiei (vaccinul anual).

Le vom trece pe toate câte vor veni, sunt sigură. Mai ușor sau mai greu, vom ajunge acolo unde ne dorim, chiar dacă pentru asta trebuie o vreme să ne chinuim în colțuri diferite ale lumii. Viitorul pare incert, însă ce mai este sigur în ziua de astăzi?

4 thoughts to “Viitorul pare incert”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.