Strâng din ochi până când ridurile devin mult mai pronunțate decât sunt în realitate. Mă orbește verdele crud care a umplut zarea. Mă orbește albastrul senin al cerului primăvăratic. Nu am nevoie să țin ochii deschiși. Imaginea mi s-a întipărit pentru totdeauna pe retină. O pot readuce la viață oricând, cu doar o clipire. “Întoarce poza, că ai lăsat copacii culcați la orizontală, de parcă încă ar dormita în iarna grea”, îmi șoptește o voce. Nu întorc nimic. Tocmai aici e farmecul. Nu vreau ca oamenii să vadă niște banali copaci etalându-și podoabele rămase agățate în crengi încă de dinainte de Crăciun. Vreau ca ochii și sufletele să li se umple de verde crud și albastru senin. Vreau ca primăvara să le fie la fel de fericită pe cât îmi este mie inima când mă uit la această poză.

O primăvară senină să aveți! O primăvară în verde crud și albastru senin!