S-au bucurat nefumătorii atunci când au reușit, vociferând pe unde apucau, să schimbe ceva în țara asta, să decidă unde au voie fumătorii și unde nu să își aprindă țigările. Am înjurat în gând, cu toate că în ultimii ani rareori am intrat prin restaurante și baruri. Nu voi pricepe niciodată de ce nu se pot face locuri separate pentru fumători, de ce nu se instalează mai multe ventilatoare sau alte mijloace de aerisire a încăperilor unde se fumează, în loc să militam pentru interziceri, indiferent de ce natură ar fi ele. Și știți de ce am înjurat? Nu pentru că legea fumatului în locurile publice m-ar afecta pe mine, fumător înrăit, cu vechime serioasă, ci pentru că în acest fel au reușit să creeze un precedent. De acum înainte, orice nebun căruia nu îi convine ceva poate milita pe facebook, poate influența mulțimile și poate ajunge să interzică ceva.

Ieri s-au legat de țigări și de fumători. Azi se leagă de cei care sacrifică miei pentru sărbătoarea de Paști, iar mâine s-ar putea lega până și de cei care au curaj să respire când ies din casă. Ma mir și mă tot mir de răutatea omului, și parcă nu mă pot mira îndeajuns. Oare așa am fost mereu sau ne-a schimbat ceva în ultima perioadă? Oare sunt eu naivă când îmi doresc o lume calmă, senină, plină de iubire? Naiba știe! Parcă suntem nebuni cu toții! Parcă nu ne mai ajunge pământul. Cum de nu mai încăpem unii de alții? Cum de încercăm zi de zi să ne facem rău, să ne mintim, să ne înșelăm, să ne comportăm de parcă toți ceilalți oameni ne-ar fi dușmani de moarte? Ce soi de lume e asta? Cine și-ar dori să trăiască aici, acum, așa?

Am uneori senzația că ni s-a urât cu binele, după cum spunea bunica mea. Avem tot ce ne trebuie și acum inventăm diverse doar pentru a avea activitate, pentru a ne amăgi că ne pasă, că suntem vii. Din copilărie îmi amintesc zilele când toți vecinii din bloc erau ca frații, se ajutau, își făceau recomandări și se împrumutau unii la alții, fără teamă sau rușine, chiar și când era vorba de o cană de zahăr, un pahar de ulei, un cub de drojdie proaspată. Unde au dispărut acei oameni? Unde a dispărut acea unitate?

Sunt întrebări cărora le știm cu toții răspunsurile. Suntem răi, tot mai răi, iar umanitatea este doar o noțiune abstractă, fără corespondent în lumea reală, o noțiune numai bună de subjugat cu ea fraieri ca mine. Și ca tine, dacă îți pui aceleași întrebări. 🙂