Copilului din mine îi place să umble din creangă în creangă, să îmbrățișeze (doar în gând, căci mai am, încă, o brumă de luciditate) copacii blânzi care-i umbresc gândurile înfierbântate. Mi se întâmplă uneori să îmi doresc lucruri pe care mintea știe că nu le poate realiza, așa cum s-a întâmplat ieri, când am vrut să caut în adâncul pământului și-n vârful cerului inima ce unește cei trei frați pătați, copii cuminți ai unei mame neștiute. Unii au spus că sunt nebună, că ar trebui să cer de la natură și de la viață chestii care m-ar putea înalța. Am zâmbit pe ascuns și am păstrat pentru mine secretul.
De ce le-aș spune unor necunoscuți că, ajutată de către cei trei frați pătați, aș putea ajunge într-o zi să ating cerul, împlinindu-mi astfel un vis nebunesc? Hai, fiindcă sunt fată bună, accept să mă arăt într-o postură nouă numai celor ce îmi intră pe blog. Aveți puțintică răbdare, căci mai întâi vreau să vă fac cunoștință cu noii mei prieteni, cei trei frați pătați. Observați cu câtă grijă îmi sprijină urcușul spre înălțimile amețitoare. Vă rog să remarcați și gesturile mele blânde.
Știți ce înseamnă această poză, de fapt? Este o lecție de viață extrem de importantă: dacă ești bun cu cei din jur, vei găsi întotdeauna măcar trei prieteni care să te ajute când îți este greu sau când îți dorești ceva cu toată inima. Iată cum cei trei frați pătați susțin, fără pic de efort, o nebună ce vrea să atingă cerul:
Esti minunata nebunica mea ….:-*
<3 :*
Credeam că sunt singura…?❤
Nicidecum! Cine se aseamana se aduna. :))) :* <3
Vreau să pot să cred că sunt întotdeauna măcar trei… 🙂
Si eu vreau… 😀
O doza de nebunie face bine!
Fara doar si poate! 🙂