Telenovelă scoțiană – Dragostea are același gust în întreaga lume

Înserarea căzuse peste micul orășel, ascunzând vederii narcisele parfumate și cele câteva gunoaie purtate până acolo de vânt. Am deschis portița și am intrat în curtea care urma să fie a noastră pe termen nelimitat. Fata îmbrăcată în halat de baie roz pufos stătea pe treptele casei, trăgând cu sete din țigară. Alături de ea zâmbea inocent un bărbat blond, cu barbă și ochi de un albastru peruzea. I-am salutat politicos. Fata, curioasă, ne-a luat un scurt interogatoriu: de unde venim, câți vom locui aici, dacă ne place Scoția etc. Eram obosiți și înfrigurați, dar i-am răspuns politicos, așa cum se cuvine să facă oamenii civilizați.

Eu și iubi al meu ne-am mutat de vreo lună. Am avut noroc. Este o zonă liniștită. Vecinii nu fac gălăgie, nici mizerie. Avem și un bebeluș, o fetiță cuminte, de șase luni. Mă bucur că ați venit. Cei care au locuit aici înaintea voastră erau cam gălăgioși, ne-a spus ea, zâmbind cu mândrie. Le-am vorbit despre câinele meu. Oh, nici o problemă. Îmi plac animalele. Mama mea are doi câini și o mulțime de pisici, a plusat fata. Bărbatul continua să rămână tăcut, însă ochii lui ne priveau intens, curioși. Ne-am luat la revedere și am intrat în apartamentul de la etaj, lăsându-i pe vecinii de la parter să își termine țigările.

Serile, când ieșeam cu câinele în curtea din spate, îi puteam vedea prin geamurile neacoperite cum legănau copilul, cum se drăgăleau în sufragerie sau cum se jucau (puțin cam violent, după gustul meu) în bucătărie. Iată o familie frumoasă, îmi spuneam în gând, bucuroasă că am nimerit în așa zonă bună și că am așa vecini simpatici. Diminețile îl puteam vedea pe el cum pleca spre serviciu, îmbrăcat în haine de muncă ponosite, pătate de vopsea. Ea îl conducea până la ușă, apoi rămânea să fumeze o țigară. O strângea între degetele care purtau unghii false de bună calitate. Mă miram de faptul că la ora șase dimineața ea era pieptănată, machiată, parfumată, ca scoasă din cutie. O și invidiam puțin pentru asta…

Într-o seară am auzit gălăgie. Vecinii iar au chef de joacă, a fost primul meu gând. Apoi am auzit, rând pe rând, bușituri, înjurături, țipete și iar înjurături. Nici unul dintre ei nu se lăsa mai prejos. Dacă bărbatul urla un fuck off, fata striga din toate puterile un ofensiv fuck off. Din când în când scoteau sunete urâte, de parcă fuseseră loviți. După vreo jumătate de oră nu s-a mai auzit nimic. Am așteptat, cu urechile ciulite, întrebându-ne dacă nu cumva s-au omorât între ei. Apoi scandalul a reînceput, cu și mai mare forță.

Ne-am decis să coborâm, să îi întrebăm dacă sunt ok. De cum au auzit soneria, au pornit aspiratorul. Văzând că nu vor să fie deranjați, i-am lăsat în pace și ne-am întors în casă, făcând chiar și glume: poate că deja a omorât-o și acum o taie cu drujba. Pe la 2 noaptea s-au potolit. El a plecat dimineața la serviciu, cocoșat și cu capul plecat de rușine. Ea nu l-a mai condus la ușă, ca în alte dimineți. Pe la prânz a venit mama fetei. A ajutat-o să urce bagajele și bebelușul în mașină. S-a uitat lung spre geamuri, sperând că bărbatul, venit acasă în pauza de masă, o va chema înapoi. Nu s-a întâmplat.

Ieri fata s-a întors. Fuma, zâmbitoare, în ușa casei. Eh, sunt tineri, se ceartă, se împacă… Spre seară, când ne pregăteam să mergem la magazin, am văzut la poartă o mașină de poliție. Fata fuma și îi povestea agentului ceva. Pe bărbat nu l-am văzut, însă l-am auzit când a refuzat să deschidă polițistului. Vreo zece minute i-a bubuit în ușă până când l-a convins să descuie. Ce au făcut, nu știu, căci am fost plecați vreo două ore. Dar știu că în această dimineață vecinii mei se certau iar, de această dată aproape în șoaptă, în vreme ce eu îmi fumam țigara în bucătarie și mă gândeam că dragostea (sau lipsa ei) are același gust în întreaga lume.

Telenovela scoțiană continuă…