Skip to main content

Tag: poveste impresionanta

Inimă de bărbat în corp fragil de femeie

vieneland_admin Leave a comment

Suntem mulți în cameră și destul de gălăgioși, însă zgomotul care vine din curte ne atrage atenția imediat. Ochii mirați se îndreaptă către ferestrele acoperite de perdele fine. Mânia începe să urce, revărsându-și roșul în obrajii care ard. Vecinii de peste drum, cu piepturile goale, cu bâte în mâini și cu chef de harță, deja au început să se cocoațe în nucul bătrân, ale cărui crengi albite de vreme pârâie sub tălpile bătătorite, parcă plângând și cerând ajutor. Sunt săraci și au nevoie de nuci, să le vândă ca să poată pune pâine pe masă pruncilor la iarnă, dar nu îmi pasă. Copacul e al meu. Urlu din străfundul sufletului încărcat de amar:

-Ce căutați acolo? Ieșiți din curte imediat!

Bărbații, toți niște matahale bune de așezat la ușile cluburilor sâmbătă seara, se proptesc mai bine pe picioare și urcă, urcă spre fructele din care plănuiam să pregătesc o mulțime de cozonaci în perioada următoare. Mă ia cu leșin de ciudă. Bărbații din cameră îmi fac semn să tac. Nu vezi că sunt beți și au poftă de scandal? par să îmi spună privirile lor. Mă îndrept spre Read More

O amintire caldă

vieneland_admin 7 Comments

M-ai tratat cu atâta răceală… Mi-a înghețat sufletul văzând că te porți cu mine de parcă aș fi fost un amărât al străzii. Am privit în stânga, am privit în dreapta, cu inima transformată în cioburi. Strada mi-a spus că nu îi aparțin, că nu îi pasă de mine. Are deja prea multe bătăi de cap. Să cer ajutor de la cei care m-au făcut, de la cei care mi-au oferit podoabe, de la cei care m-au încurajat când au văzut că țin nasul pe sus și că zâmbesc indiferent de vreme și de vremuri, de parcă viața ar fi frumoasă. Avea inima neagră de răutate. Am vrut să fug de lângă ea, să mă îndepărtez ca de un loc unde molima nepăsării se ia de la om la om.

M-am gândit iar la tine. Mi-am amintit aroganța ce ți se strecura printre cuvinte când îmi spuneai că nu merit mai multă atenție din cauză că viața mea e scurtă și că în urmă-mi nu vor rămâne decât falsele podoabe ce astăzi mă acoperă. Of, cât m-a durut! Frigul suferinței mi-a urcat din tălpi până în creștet. Doar atât durează o relație? Până când ne dăm seama că unul dintre noi e mai deștept, mai frumos, mai devreme acasă? Până la lăsarea serii, când doar cei cu stea în frunte luminează în beznă? Read More

Toate am fost frumoase… cândva

vieneland_admin 3 Comments

Toate am fost frumoase… cândva, în vremea când aveam mai mult curaj, mai multă încredere, mai mult succes. Câți au mai plâns după noi! Și câți au suferit în tăcere! Noi treceam mândre, nepăsătoare la durerile altora. Eram ocupate să trăim și să cucerim, să facem capetele să se întoarcă și să stoarcem lacrimi din ochii admiratorilor. Poeții se întreceau în a ne dedica versuri pline de sensibilitate, fără să știe că noi, reginele neîncoronate ale tinereții, ne scuturam pletele în vânt și, odată cu ele, scuturam toate cuvintele care ne-ar fi putut înmuia inimile.

Toate am fost frumoase… cândva, însa acum ne-a ajuns bătrânetea din urmă. Întâi a apărut un fir alb de păr, apoi un rid subțire, după care s-au bulucit relele peste noi, călcându-ne orgoliile în picioare. Din pletele noastre bogate de altădată au mai rămas doar niște fire plăpânde, ca niște măciulii uitate în soare. Din trupurile cărnoase, apetisante, au mai rămas doar oasele uscate de vânt. Din frumusețea de altădată nu a mai rămas nimic. Poate doar amintirile să ne mai aducă, din când în când, câte un zâmbet ștrengăresc, repede Read More

Suflet de copil

vieneland_admin 2 Comments

Abia așteptam să o reîntâlnesc pe micuța atât de îndrăzneață și care îl place atât de mult pe Bruno. Îmi spusese D., care îi este coleg la clasa pregătitoare, că fetița habar nu are “cine e mătușa care are un câine blând pe care îl cheamă Bruno”. Era destul de clar că nu a reușit D. să explice ori că micuța nu a putut face asocierea dintre doamna de la scara vecină și mătușa unui coleg de la școală. Când ne-am întâlnit, eu îl plimbam de Brunuțu’, iar fata, M., gonea cu rolele pe trotuar. Mă așteptam să vină spre noi, cum face de obicei, să îl îmbrățișeze pe Bruno, să îl sufoce cu dragostea ei, să îi prindă privirea în sufletul de copil bun și inocent. Dar nu…

M. ținea pe brațe o pisică. De la distanță părea cam moale. Când s-au apropiat, am observat că mâța era leșinată ori chiar mai rău. I-am cerut fetei să o lase undeva în iarbă, să vedem ce are. Ajunsă la un pas de ele, ochii mi-au rămas pironiți pe bietul animal. Fusese, cel mai probabil, lovit de o mașină. A săltat căpșorul, a deschis boticul, apoi a murit. A fost pentru prima dată când am asistat la moartea unei pisicuțe. Read More