Skip to main content

Dresaj canin cu recompense

Am avut cândva un câine ciobănesc corb care părea să se fi născut învățat. Era atât de cuminte și de ascultător, încât niciodată nu a fost nevoie să îl cert sau să îi ofer recompense pentru ca el să se comporte exemplar. Probabil că din cauza lui mai târziu am avut atât de multe și mari pretenții de la alți câini și probabil din această cauză m-am enervat când nu m-au ascultat, când au așteptat recompense pentru a răspunde unei comenzi. Cu Bruno a fost cel mai greu. E un câine atipic, un câine căruia nu îi poate fi aplicată orice metodă de dresaj canin. Dacă este certat, se încăpățânează și nu mai scoți nimic de la el. Dresajul canin cu recompense e bun de folosit, însă Bruno reacționează numai când are promisiunea unei recompense, nu și după. Dacă simte că nu am nimic să îi dau, rareori execută comenzile, oricât de simple ar fi acestea.

Știu că se vor grăbi mulți să spună că nu sunt eu un dresor bun, însă puțin îmi pasă. Pe Bruno l-am lăsat două veri la rând pentru câte patru zile la o pensiune canină din Ploiești și de ambele dăți instructorul canin și-a pus mâinile în cap. Prima dată mi-a spus că am un câine autist pe care nimeni și nimic nu îl poate convinge să facă așa cum vrea omul, iar a doua oară m-a întrebat, cu o urmă de groază în priviri: “Cum puteți sta cu el în casă? E rău, rău, rău!”. Se vedea clar că omului îi era frică de câinele meu, la fel cum clar se vedea și faptul că îmi bătuse câinele. Am tăcut, deși fierbeam de nervi. Ce soi de dresor e cel care nu poate stăpâni un câine maidanez, un câine crescut în casă, cu dragoste și cu recompense? Read More