Spune-i cum vrei, prietene – soartă, destin, ursită, fatalitate. Nașterea sub semnul lui P mi-a trasat fiecare pas al vieții, până la moarte. Am aflat prea târziu. Sfârșitul e aproape; îl simt cum îmi dă târcoale, cum încearcă să mă cuprindă ba dintr-o parte, ba din alta, cu gheare tăioase și reci. Mi-e strigătul mut. Țin ochiul închis. Mă-ntind în potecă și plâng după zilele-n care eu eram al tău, iar tu nu puteai fără mine.
Îți amintești? În camera unde ne întâlneam era un portret. Al unei doamne cu rochie înflorată și-o pălărie albă de care fusese prinsă o pană. De la ea am aflat că ai prostul obicei de a te descotorosi de iubirile tale imediat ce îmbătrânesc și nu îți mai pot oferi plăcere, dar îți spun cu sinceritate și cu durere sfâșietoare că nu am crezut. În ochii mei, tu erai bărbatul perfect, cel care iubește până la moarte și dincolo de ea.
Cum a fost posibil să mă înșel? M-am amăgit singur în toți anii pe care i-am petrecut dedicându-mă ție trup și suflet. Cu un penel imaginar ți-am pictat fiecare trăsătură a chipului și-am încercat să redau fidel tot ceea ce îți ajungea sub priviri. Am lipit pe foaie, în locul ochilor tăi, două nestemate, picuri de lacrimi nenăscute, semn al iubirii ce nu are nevoie de cuvinte sau de imagini, iar în jurul tău am aruncat, la întâmplare, puf de păpădie aducător de noroc, praf de stele, aripa unui porumbel al păcii și o rază de soare.
Cu un singur gest ai alungat toate astea. Tolănit pe canapea, încruntat, cu buzele strânse și cu mâna întinsă acuzator spre trupul meu alb, m-ai privit de parcă eram un intrus. Mi-ai reproșat câte în lună și în stele: că-s bătrân, neputincios, demodat. Că nu-s în stare să-ți povestesc nimic din ceea ce se întâmplă în lume și nici să te amuz nu mai pot. Că nu-s doar surd, ci și mut. Că adun degeaba praf în casa ta. Că-s inutil și-așa o să rămân.
Vorbele astea m-au durut mai tare decât rănile căpătate atunci când m-ai aruncat în jos pe scări sau când m-ai abandonat în ploaie, într-un pasaj plin de mizerii. Dar eu nu-s mort. Încă mai am puterea de a spune lumii, chiar și prin muțenia mea, că dragostea durează numai atâta vreme cât există interes de ambele părți. Relația noastră, pe care o credeam indestructibilă, s-a destrămat așa cum se destramă orice vis frumos la răsăritul soarelui. Rămân mărturie numai rănile mele, trupul meu fărâmat pe asfalt. Parol! Plânset! Păcat!
Sub semnul lui P stau în această săptămână textele adunate în tabel. Toate conțin cele 12 cuvinte: ploaie, portret, picuri, perfect, petrecut, posibil, papadie, poteca, pasaj, penel, porumbel, pana.