Deseori mi se întâmpla lucruri ciudate, care ar putea stârni amuzamentul celor ce mă urmăresc. Din păcate, nu întotdeauna îmi amintesc să povestesc lumii despre ele. Astăzi s-a întâmplat să am blogul deschis, așa că nu a fost nevoie decât de o secundă pentru a mă decide să scriu câteva cuvinte despre ultima pățanie. Solnița buclucașă.
O am “moștenire” de la sora mea, care nu suportă să mă vadă că torn sare cu degetele peste mâncare, ca o țărancă de acum 100 de ani. Cât am locuit împreună, ea s-a ocupat mereu ca solnița (un obiect mic și drăgălaș, din sticlă, cu capac de metal) să fie plină, curată și la îndemâna celor care se așează la masă.
Ieri am ales să mâncăm niște burgeri cumpărați din oraș. Gustoși. De la un brand controversat. Eu nu îi pot mânca dacă nu pun sare pe ei, căci am mereu impresia că ăștia gătesc doar pentru copii și pentru oameni bolnavi. Am adus solnița la birou, am turnat cu dărnicie sare și am înfulecat rapid, căci eram înfometată și aveam multă treabă, plus că trebuia să mă pregătesc pentru tura de noapte. Abia spre final mi-am dat seama că, oricâtă sare aș turna, mâncarea de la ei rămâne ușor nesărată.
Astăzi mi-am prăjit ouă. Am adus farfuria tot la birou, acolo unde îmi petrec mare parte din timp. Am turnat sare peste ele din solnița mea preferată. Nu curgea nimic. Chioară de somn, am scuturat bine borcănelul. Am dat cu palma peste capac. Am încercat iar. Nu curgea fir de sare. Grăbită de foame, am bușit borcănelul de birou, în speranța că se vor desfunda găurelele din capac. Nimic. După multe insistențe, mi-a trecut prin capul ăsta sec să mă uit totuși la borcan. Era GOL. Nici urmă de sare în el.
Desigur, nu voi recunoaște niciodată că sunt împrăștiată, că trăiesc într-o lume doar a mea, fără legătură cu realitatea înconjurătoare. Solnița buclucașă e întotdeauna vinovată, nu-i așa?
Da, la fel am patit eu cu piperul. Culmea e ca, in loc sa pun piper in recipient, am incercat si a doua zi sa scutur piperul din el, de parca ar fi putut aparea peste noapte. 😀