Scrisoare către Moș Crăciun
Nu întreba dacă există Moș Crăciun. Toată lumea știe că există. E un bătrânel simpatic, cu o barbă lungă, albă, îmbrăcat mereu în haine roșii. Trăiește undeva în Laponia, acolo unde este întotdeauna zăpada și frig, unde urșii polari fac tumbe pe gheață, unde renii trag sănii încărcate cu daruri, unde aurora boreală dansează pe cer. Dărnicia lui Moș Crăciun este cunoscută și recunoscută în toate colțurile Terrei, chiar și în zonele unde ninge o dată la 100 de ani. Sau niciodată.
În fiecare an, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie, Moș Crăciun urcă în sanie sacul încărcat de cadouri, dă bice renilor și se avântă în zbor către casele copiilor cuminți. Se strecoară, tiptil, pe hornul cald, intră în casă, depune ușor cadoul sub bradul împodobit și pleacă spre alți copii înainte de a fi văzut de ochi omenesc.
Ce mod mai simplu și mai plăcut cunoști decât poveștile pentru a învăța copilul despre tot ceea ce îl înconjoară? Cartea Cel mai frumos anotimp se adresează copiilor de toate vârstele. Este scrisă într-un limbaj simplu, pe înțelesul lor. Ilustrațiile din această carte de povești sunt excepționale. Învață copilul despre anotimpuri și despre lunile anului în timp ce se plimbă alături de urși polari și de elefănțica Sara.
Pe bună dreptate, câinii întreabă și ei: Pe cuvântul tău că există Moș Crăciun? Și că aduce multe cadouri cățeilor cuminți? Desigur, dragii mei! Dar trebuie să știți că moșului îi place să primească scrisori de la voi. La fel de mult îi place să stea la gura sobei, a blogului sau a caloriferului și să asculte povești.
Scrisoarea de Craciun, carte de Emily Stone
Povestea cățelului care iubește viața – Scrisoare către Moș Crăciun
Am fost întotdeauna un cățel cuminte. Nici patru luni nu aveam când mi-am luat viața în colți, decis să o scutesc pe mama naturală de povara unui pui mâncăcios. Eram hotărât să înving sau să mor. Fără să știu, iubeam viața și luptam pentru ea. Mama mea adoptivă s-a prins din prima clipă că sunt cățel descurcăreț: aveam în gură un os de vită uriaș, pradă câștigată cu greu din tomberonul unde îmi făcusem culcuș. M-a luat din locul unde eram stăpân și m-a dus într-o casă unde am devenit sclav preasupus al unor pisici războinice.
Am acceptat cu seninătate, căci aveam și am “cei șapte ani de acasă”. După obiceiul umanilor, am fost deparazitat, vaccinat și microcipat. Mă tot întreb (și te întreb, dragă Moș Crăciun) cum de își permit oamenii să ia decizii pentru alte vietăți ale pământului? Cum de sunt așa aroganți încât să își imagineze că știu mai bine decât noi ce ne trebuie și ce nu? Din cauza deparazitării interne am fost la un pas de moarte. Două zile și două nopți am zăcut pe parchet, aruncând din organism mizerii pe toate găurile. A trecut. I-am iertat…
Dar nu am putut ierta niciodată prostul gust. Parchetul din sufragerie arăta că după război. Încălțămintea pe care o purtau era de-a dreptul urâtă. Canapeaua venea din vremea lui Pazvante Chioru’ * M-am ocupat de toate lucrurile urâte din casă, am ros la ele până când au dispărut de pe fața pământului. I-am silit să își cumpere alte încăltări, să înlocuiască parchetul cu gresie, să strângă bani pentru altă canapea. Spune tu, Moș Crăciun, nu-s eu cel mai cuminte și mai bun cățel din univers?
Ai văzut? Până și ieri, când a uitat mami pachetul de biscuiți în pat, i-am dovedit că am suflet mare. Nu i-am mâncat pe toți. Am păstrat și pentru ea unul. La fel procedez mereu. Dacă am un os de vită, îl duc în pat, să mănânce și oamenii cu mine. Dacă găsesc pe afară noroi plăcut mirositor, îl aduc în casă, să se bucure și ei. Dacă mănânc pe afară un smoc de iarbă, măcar jumătate regurgitez și las pe gresia din bucătărie, să simtă și ei că primăvara e veșnică.
Sufletul meu bun și inima de cășel cuminte sunt deja binecunoscute în cartier. Unii oameni nu știu să își dreseze câinii, așa că mă ocup eu cu mare succes de acest aspect al vieții. Îi prind de blana de la gât și îi scutur până le vine mintea la cap. Tot așa procedez și cu cei care refuză să meargă la pas, în lesă. Eu, câine alpha, sunt singurul îndreptățit să facă scheme pe stradă. Toți ceilalți câini să stea la coadă, unde le e locul, altfel vor face cunoștință cu ghearele mele negre și colții albi ca spuma laptelui. Desigur, toate astea în visul meu de cățel cuminte.
Mă îngrijesc și de meseriașii care încearcă să ne treacă pragul casei. Aici eu sunt unic stăpân și domn. Fără acordul meu, nimeni nu intră în apartament. Desigur, asta numai dacă nu cumva mami mă încuie în dormitor, să poată electricianul să schimbe un tablou electric, să poată instalatorul să monteze o nouă baterie la chiuvetă etc. Dar eu tot îi avertizez, chiar și pe sub pragul ușii de la dormitor.
Moș Crăciun, aș mai avea multe de povestit, dar mă tem să nu te plictisesc, așa că închei aici povestea. Poate că îți mai scriu câteva scrisori până la Crăciun, chiar dacă tu deja știi cât sunt de cuminte și cât de mult iubesc viața. Dacă și tu ești la fel de bun pe cât sunt poveștile care circulă pe seama ta, să știi că te rog să îmi aduci multe oase rotunde de vită, multe jucării și un culcuș nu foarte călduros, ci mai degrabă spațios și ușor de târât prin casă. Aaaa, să știi că m-aș bucura să primesc și câțiva prieteni noi, din orice specie ar fi ei.
Scrisoare către Moș Crăciun
S-ar putea sa iti placa si alte articole de pe blogul meu:
- Poze Craciun fericit tuturor
- Craciun fericit mesaje si urari
- Cele mai frumoase colinde de Craciun
- 10 carti pentru copii de pus sub bradul de Craciun
- Povesti pentru copii
- Carti de dragoste
- La multi ani de revelion
- Urari de Anul Nou
*(“Osman Pazvantoğlu – întâlnit și ca Osman Passvan-Oglou sau Pasvanoglu, Pazvan Oglu/Oğlu; 1758—27 ianuarie1807, Vidin) a fost un soldat otoman, devenit un rebel împotriva stăpânirii otomane, apoi guvernator al pașalei Vidin din 1799. În 1809 Iancu Jianu conduce o campanie a haiducilor împotriva pazvangiilor, la sud de Dunăre, în urma căreia sunt incendiate Vidinul și Plevna, fiind ucis și pașa din Vidin, în replică la acțiunile pașalei care atacase Craiova și mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reușit s-o reconstruiască niciodată. În urma unor bătălii își pierde un ochi, de unde i se trage și numele popular de Pazvante Chioru. În limba română a rămas expresia „de pe vremea lui Pazvante Chiorul”, care indică ceva foarte vechi. La Vidin, orașul său de reședință, a clădit o moschee, o bibliotecă și o cazarmă[5], toate fiind în prezent monumente culturale.”) – sursa wikipedia: Pazvante Chiorul