“Românii sunt mult mai generoși cu persoanele bolnave. Așa săraci cum suntem reușim să adunăm din donații sute de mii de euro pentru un copil bolnav de cancer. Străinii nu sunt așa generoși, dar ce e drept nici nu prea am văzut fundraiser-uri pentru probleme medicale.” – comentariul acesta, lăsat de Dana pe celălalt blog al meu, unde am scris despre cazul unei fetițe bolnave de cancer, a trezit iarăși în mine furie, revoltă, plâns tăcut. De câteva zile tot citesc pe internet despre diverse persoane (români) care pur și simplu fură banii adunați de la oameni cu suflet mare, bani destinați unor bolnavi. Cum te mai poți numi om când ajungi să furi viața altuia folosindu-te de documentele medicale ale acestuia?

Am scris, pe scurt și numai din experiența proprie, despre sistemul medical din Marea Britanie. I-am răspuns Danei la comentariu, însă prefer să scriu și aici, cu speranța că vom învăța de la alții cum să ne ajutăm între noi, dacă statul nu poate face mare lucru pentru bolnavi. 

În statele civilizate serviciile medicale sunt gratuite. În Scoția, de exemplu, nu îți cere nimeni adeverință de la serviciu sau din altă parte ca să dovedești că plătești asigurarea medicală, ci te înscrie la medicul de familie imediat, îți oferă consultații gratuite, analize gratuite, medicamente de asemenea, fără bani. La spital la fel.

În plus, există foarte multe fundații care adună bani pe tot parcursul anului pentru diverse cauze, nu pentru un om anume. Nu cer neapărat bani, ci au tot felul de magazine second hand unde oamenii pot dona lucruri în stare bună care nu le mai trebuiesc. Acestea sunt vândute la prețuri mici, iar banii adunați merg la cei care au nevoie. Se mai organizează diverse evenimente (câte un maraton, seară de dans, degustări de prăjituri făcute în casă etc) la care intri plătind o sumă modică, o donație pentru cauza respectivă. Din acest motiv nu îi vedem pe străini cerșind viață pe internet.

Tot zilele trecute am citit despre o doamnă care face tratament, de trei ori pe an, în Italia. Nu mai are bani. I-a investit pe toți în tratarea bolii de care suferă. Nu își mai permite nici măcar să plătească drumul până în Italia. Are datorii la bănci și cardul blocat. Se tratează în ambulatoriu. Nefiind spitalizată și neavând bani, își târăște viața chinuită “iarna prin gări, unde e cald, iar vara pe băncile din parcuri”.

Vi se pare normal? De câte sute de ani avem nevoie pentru a ajunge din urmă țările civilizate?