Povesti frumoase scurte de viata

Cu fiecare oră care trecea, păpădia se simţea mai bătrână şi mai obosită. Totuși, era incredibil de lucidă şi împăcată cu propria soartă. Fetița îi făcuse o promisiune solemnă. Îşi ceruse mii de scuze pentru tot răul pe care i-l pricinuise şi pe care acum încerca să îl repare. O îngrijea cu devotament și cu dragoste. Îi aducea apă proaspătă și îi cânta. Asa incepe una dintre cele mai frumoase Povesti frumoase scurte de viata.

Varianta audio cu traducere si imagini frumoase o gasesti aici – Legenda păpădiei, o poveste despre oameni si flori

Nu trecuse mult timp de atunci, de la momentul în care viața îi fusese dată peste cap complet și definitiv. Păpădia își amintea clar detaliile. Îşi amintea cum fusese smulsă cu brutalitate de lângă fraţii ei viguroşi şi mereu zâmbitori, de lângă surorile ei delicate, de lângă mătuşa plăpândă care abia mai răsufla în căldura după-amiezii de vară.

Rememora acea clipă de durere intensă. Șocul fusese atât de puternic, încât probabil leșinase pentru o clipă. Nu își amintea exact. Acum revedea în minte sângele de culoarea laptelui care îi ţâşnise din tăietură şi se bucura că i se întâmplase ei şi nu altcuiva drag.

Fusese de la început puternică, de când se născuse. Nici vântul aventurier, nici soarele arzător, nici ploaia torenţială nu reuşiseră să o îngenuncheze. Crescuse înaltă şi frumoasă, semeaţă şi energică. Era frumoasă, bună și curajoasă. Îşi proteja surorile de razele scânteietoare ale soarelui, oferea picături de rouă cristalină mătuşii bolnave, adăpostea între petalele ei orice insectă care voia ceva dulce sau doar un loc cald și moale unde să se odihnească.

Toate astea păreau parcă trăite într-o altă viață. Totul fusese bine până în ziua când fetița o zărise şi se repezise cu un ţipăt de bucurie să o rupă. Ah, câtă durere și câtă spaimă îndurase în acele clipe cumplite. Doar cei care au fost smulși de lângă familie și cei care au suferit traume grave pot înțelege cu adevărat teroarea și durerea pe care păpădia le simțise.

Acum zăcea într-o casă rece, neprimitoare, în care nu existau nici flori, nici ploi călduțe, nici albine, gărgărițe sau libelule.

Aici, în locul acesta straniu, unde soarele nu putea să o vadă, simțise pentru prima dată că îmbătrâneşte rapid, că nu mai are mult de trăit. Fără să se poată vedea, păpădia știa totuși că părul îi albise şi faţa i se umpluse de riduri adânci.

Observase și fetița că păpădia ei dragă se transforma de la o oră la alta într-o bătrână tristă, obosită și fără putere. Se aplecase asupra vazei, cu lacrimi fierbinți curgându-i pe obraz, și șoptise:

-Iartă-mă, păpădia mea dragă. Nu am știut să te îngrijesc. Nu m-am priceput să te mențin tânără și frumoasă. Să știi că mama mi-a spus un secret. Ascultă aici – tot ce are viață îmbătrânește și apoi moare. Acum e rândul tău. Dar jur că îți voi face un sicriu frumos și că te voi păstra lângă mine mereu.

Păpădia era convinsă că fata se va ţine de promisiune şi că o va băga într-un sicriu din lemn şi sticlă, un tablou, după cum aflase că se numesc aceste sicrie, pentru a-şi aminti întotdeauna că florile nu se simt bine în casă de om, ci pe câmp, în bătaia soarelui şi a vântului. Desigur, ar fi preferat să ajungă înapoi în grădină, alături de familia ei, însă nu se putea opune dorinței exprimate de fetiță.

Păpădia mai știa, de asemenea, că nu va mai simţi nicicând mirosul pământului scăldat în rouă. Cu siguranță nu îşi va mai revedea familia. Somnul nu îi va mai fi tulburat de zumzet de insecte și nu va mai simţi niciodată picioruşe reci de albine pe obrajii încinşi de soare. Câte doruri după viața trecută. Câte regrete legate de tot ceea ce nu apucase să trăiască!

În această dimineaţă, când fetița s-a trezit, a observat că păpădia murise. Era îndoită peste vază dintr-o dată prea mare. Copila a întins un deget și a mângâiat tulpina lungă și subțire. Era rece ca gheața. Era răceala care cuprinde tot ceea ce moare. Doar lacrimile fetei erau fierbinți.

I-a fost milă să o lase singură pe draga ei păpădie în racla pe care o pregătise. A alergat în curte şi a jumulit la întâmplare alte două păpădii şi câteva frunze crestate, de un verde crud, proaspăt. Voia ca ele să îi ţină de urât pentru totdeauna globului pufos de care se ataşase şi pentru care acum vărsa lacrimi amare.

Povestea păpădiei este povestea morților inutile. Este povestea tuturor florilor pe care omul, în egoismul său fără de margini, le rupe ca să se bucure o clipă de frumusețea lor. Povesti frumoase scurte de viata.

Este povestea oamenilor care, loviți de forțe mai presus de puterile lor, nu pot sau nu vor să își revină și mor neștiuți. Mor nu neapărat de moarte fizică. Moartea spirituală, moartea sufletească, moartea prin nepăsare față de propria persoană și față de lume, sunt morți mult mai dureroase decât moartea fizică. Acești oameni rămân închiși pe vecie într-un tablou pe care ei nu îl pot înțelege și pe care nimeni nu îl va admira vreodată.

Imaginary Friends: My Diary of Loneliness, New Mental Health Journal 2022

Fără soare nu există viață. Indiferent de vârsta pe care o avem, de statut social sau hobby-uri, noi toți avem nevoie de soare, de căldură, de iubire pentru a ne deschide și a zâmbi sincer, pentru a fi fericiți.

Rămâi în bătaia soarelui, a vântului și a ploilor, căci ele te călesc și te înviorează. Desigur, în viață te pot lovi furtuni ivite pe neașteptate. Uneori ești rupt de ceea ce îți este drag. Alteori cineva îți rupe cea mai frumoasă petală.

Rămâi demn, omule. Rămâi om chiar și atunci când pare că alții îți pregătesc o moarte inutilă, când îți fac rău cu voie sau fără de voie.

Și nu uita, atunci când greșești, că răul nu se poate repara făcând alt rău, așa cum a făcut fetița din poveste când a rupt alte câteva flori pentru a le pune lângă păpădia ei dragă.

Îți mulțumesc pentru vizionare. Dacă ți-a plăcut legenda păpădiei, care nu este altceva decât o poveste cutremuratoare despre oameni și flori, nu uita să dai like și să te abonezi la canalul de youtube Iubesc Viata apăsând clopoțelul, pentru că vor urma și alte povești de acest fel.

Spune-mi intr-un comentariu care crezi ca este morala despre viata papadiei. Crezi ca face parte din categoria unor povesti cu talc, povesti cu pilde?