În prima clipă când a început să vorbească m-am gândit că are un defect. Cu cât vorbea mai mult, cu atât îmi întărea convingerea că suferă de întârziere mintală sau ceva asemănător. E drept, fiind scoțian, iar eu foarte “proaspătă” în această țară, puteam da vina și pe diferența dintre limba engleză din carte și ceea ce se vorbește pe aici, în limbaj “țărănesc”. Totuși, o noapte întreagă nu am reușit să pricep o boabă din ceea ce omul a trăncănit. Era vesel, râdea mult și ochii îi rămâneau fixați pe mine. O clipă chiar l-am bănuit că s-a îndrăgostit la prima vedere, că prea mă privea insistent, într-un fel aparte.
La a doua întâlnire, omul era total schimbat. Vorbea o engleză clară, curgătoare, melodioasă, chiar dacă împodobită cu accent scoțian. Dispăruse și veselia pe care o consideram nelalocul ei în discuțiile serioase. Încă mă mai privea insistent, însă observasem că așa se uita la toată lumea, iar lucrul acesta mă liniștise. Oricum, spre cinstea mea, pot spune că l-am tratat încă de la început cu respect, că m-am străduit să îl înțeleg și să fiu la fel de politicoasă ca el, cu toate că acest lucru mă obosește. Nu e ușor să îi spui omului “mulțumesc” după fiecare gest pe care îl face, oricât ar fi el, gestul, de mărunt și neînsemnat.
A treia întâlnire mi-a rezervat o surpriză de zile mari. Eram afară, într-un grup compact de oameni care tremurau în aerul înghețat al nopții. Fumam și povesteam. Era acolo și el, tânărul simpatic care uneori pare peltic, alteori cu retard mintal, iar alteori pare că ar putea da lecții de limba engleză conaționalilor săi. Doar el, dintre toți, era îmbrăcat în niște bermude subțiri și părea să se simtă în largul său, de parcă ar fi fost pe plajă la Ibiza într-o zi de vară, nu în gerul scoțian de decembrie.
La un moment dat, într-o pauză în care toți eram concentrați pe ultimele fumuri din țigări, scoțianul ne spune, privindu-ne în ochi, pe rând, cu insistența cu care deja m-am obișnuit:
-Am un ou kinder. Vrea cineva?
Ne-am privit mirați, apoi ne-am îndreptat atenția către el. A scos din buzunar cutiuța galbenă a unui fost ou kinder, a râs mânzește și a desfăcut-o. Din interior a răsărit un muguraș. Nu mai văzusem niciodată “pe viu”, dar știam exact ce era. Mi s-a confirmat imediat faptul că omul nu are retard mintal temporar, ci doar patima drogurilor. Curiozitatea m-a împins să cer să miros. Era fix mirosul care, în prima mea zi în Scoția, m-a făcut să controlez prizele din casă. Aveam geamurile deschise și cineva fuma la etajul inferior, după cum m-a lămurit atunci soțul meu, amuzat de ideea că eu am crezut că arde un plastic.
Tu, sfântă inocență, vrei un ou kinder scoțian?
