Oameni și lupi – citate din cărți
Că îmi plac lupii nu mai e un secret pentru nici unul dintre cunoscuții mei. Că îmi plac foarte mult scrierile autoarei Robin Hobb, de asemenea nu cred că a rămas om care să mă cunoască și să nu știe. Iată că am găsit în cartea Destinul Bufonului un fragment care spune totul despre oameni și lupi, despre năravurile noastre, despre cum, de foarte multe ori, animalele sunt mai presus de noi.
Top cărți beletristică pe care să le citești în perioada 2022-2023
Și, dacă tot m-am decis să scriu pe blog câteva cuvinte selectate din Destinul Bufonului, vreau să vă spun părerea mea: nu numai în cărțile de ficțiune trăiesc persoane înzestrate cu Har, ci și în viața reală. Sunt acei oameni care pot înțelege alte ființe și le pot respecta așa cum merită. De asemenea, sunt de acord în totalitate cu ideea din citatul de mai jos:
“-Pari alt om când vorbești așa, a zis Swift pe șoptite. S-a aplecat către mine. Când vorbești așa, ai ochi de lup.
Am clătinat din cap și am zâmbit. Sau cel puțin mi-am arătat dinții.
-Nu. Nici un lup nu-și irosește timpul ca să se răzbune, și despre asta vorbesc acum. Pur și simplu de răzbunare. Când oamenii par mai răi ca oricând, nu vezi partea lor animalică. Ai în fața ochilor o sălbăticie de care numai omul e în stare. Când vezi că sunt loial familiei mele, întrezărești lupul din mine.”