Skip to main content

O zi plină de surprize

În Scoția e o zi caldă astăzi, așa că poleiul subțire care acoperea străzi și trotuare a dispărut. Mi-am adunat tot curajul și, după o pauză de zece zile în care am zăcut în pat cu dureri de spate și cu o coastă paradită, mi-am luat câinele și am ieșit din casă. Trebuia neapărat să încarc stick-ul de electricitate, ca să nu rămânem pe întuneric. Nu mai aveam nici pâine, iar bietul Bruno ieșise în ultimele zile doar câte 15 minute, de două ori pe zi, pentru nevoile urgente.

Prima surpriză: când am vrut să închid ușa casei, șuruburile care susțineau clanța au ieșit din lemn. Jur că nu am tras tare de ea. Abia trag de mine să merg, deci eram în imposibilitate fizică de a distruge ceva. M-au trecut fiori. Ce fac eu afară până la 11 noaptea, când vin băieții de la muncă, mai ales că îl am și pe Bruno cu mine?

A doua surpriză: la un bloc vecin erau adunate mașini de poliție și pompieri. Luase foc un apartament de la parter. Am trecut pe lângă ele și un iz de fum mi-a izbit nările, deși incendiul fusese deja stins. Câinele, mult mai sensibil la mirosuri, a strănutat și a tușit cinci minute. 

A treia surpriză: am încărcat stick-ul de electricitate, apoi am legat câinele lângă magazin și am intrat să cumpăr pâine. Dulciurile noastre preferate nu se vedeau nicăieri. Am dat ocol printre rafturile magazinului de trei ori. Degeaba. După ce am plătit pâinea și o ruladă, m-am grăbit să ies din magazin, să îi dau nebunului botnița jos, căci nu am curaj să îl las singur nelegat la bot. Lângă el era un cuplu. Bărbatul m-a întrebat, admirativ, ce rasă e câinele. I-am spus că nu e de rasă, asta în timp ce îi dădeam botnița jos. De cum s-a văzut liber, Bruno s-a repezit să muște omul, cu toate că până atunci dăduse voios din coadă când îi vorbea scoțianul.

A patra surpriză: pe drumul de întoarcere m-am tot întrebat cum să procedez. Să sparg ușa nu puteam, căci riscam să îmi rup definitiv coasta. Pe stradă nu se vedea țipenie de om, cu excepția pompierilor și a polițiștilor adunați la blocul vecin. M-am plimbat de trei ori pe lângă ei, tot ezitând – să le cer ajutorul, să nu le cer? Dacă mă trezesc mai apoi cu vreo factură serioasă acasă, că am deranjat organele statului? Mai bine urc cu Bruno, văd dacă pot clinti ușa, iar dacă nu, mănânc ruladă și mă plimb prin oraș până obosesc sau până apare vreun vecin. Am ajuns sus și am apăsat ușor pe clanță, cu teamă să nu scot chiar toate șuruburile. Clanța s-a legănat, apoi a răspuns cuminte și ușa mi s-a deschis ca unei regine întoarse dintr-o lungă și obositoare călătorie.

One thought to “O zi plină de surprize”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.