Erau tinere și uluitor de frumoase. Își parfumaseră părul ce flutura în vântul călduț de primăvară. Mi-au zâmbit, fericite că mă văd. Nici măcar nu ne cunoșteam, însă aflaseră despre mine de la mama lor și îmi dăruiau inimile cu încredere și speranță. Au observat tresărirea mea vinovată și s-au albit de teamă. Cine nu s-ar speria văzând că a dezvăluit secrete bine păzite unui potențial dușman, unei persoane care, mai târziu, se va folosi de slăbiciunea descoperită?
POVESTI SCURTE SCRISE CU LACRIMI COLORATE
Mi s-a rupt inima de mila lor. Cu toate că nu aveam nici o vină, știam că se vor stinge, că trebuie să moară nevinovate pentru ca altele să trăiască și să crească. Nu le puteam proteja, deși mama lor le spusese de la început că sunt apărătorul celor slabi, că fac tot ce îmi stă în putere pentru a apăra viața, în toate formele ei. Ardeam pe interior, distrusă de gândul că le-am înșelat încrederea, că le voi sacrifica din pur orgoliu uman. E atât de dureros când omul se crede zeu și decide ce părți din natură trebuie să trăiască și care părți trebuie să moară!
Sâmbătă a fost rândul lor, al florilor de zarzăr ce creșteau pe crengile nepotrivite, despre care umani considerau că vor împiedica pomul mamă să se ridice frumos spre cer, să aibă coroana rotundă, să dea rod bogat. Nu le pot număra. Sunt mult prea multe florile care au căzut sub ghilotina pregătită de oameni. Pot doar să vă îndemn să nu le uitați. Să vărsăm împreună câte o lacrimă. O lacrimă pentru fiecare floare de zarzăr ce s-a stins în soarele vesel al amiezii de sâmbătă.
Primăvara, când natura renaste, oamenii cu grijă și pricepere taie cu delicatețe crengile copacilor, sculptându-le forma pentru a le oferi o estetică îngrijită și armonioasă. Acest act al tăierii echilibrate poate fi asimilat procesului natural al îmbătrânirii umane.
Asemenea crengilor, oamenii par a fi înfloriți în tinerețe, radiind de vitalitate și frumusețe. Cu trecerea anilor, însă, viața le aduce experiențe, bucurii și tristeți, asemenea sezonelor care definesc un copac. Așa cum crengile sunt tăiate pentru a menține forma copacului, în viață, oamenii trec prin diverse încercări care îi modelează și îi transformă.
La fel cum copacul devine arborescent și bătrân, oamenii, în mersul firesc al vieții, îmbătrânesc. În ciuda bogăției experiențelor acumulate și a înțelepciunii dobândite, trecerea timpului lasă urme, iar frumusețea tinerească se estompează treptat. Așa cum un copac bătrân păstrează o frumusețe proprie, în ciuda schimbărilor, oamenii își păstrează o aură aparte, căpătând o frumusețe care emană din adâncul experiențelor lor.
Astfel, așa cum tăierea crengilor în primăvară contribuie la viața armonioasă a copacului, procesul natural al îmbătrânirii și maturizării umane contribuie la formarea unei frumuseți mai adânci și mai înțelepte. Fiecare ciclu al naturii și al vieții aduce cu sine o transformare, iar frumusețea rafinată a copacului și a omului bătrân rezidă în povestea și amprenta adâncă pe care au lăsat-o pe parcursul drumului lor.