O fărâmă de suflet pe un perete

Era doar o fărâmă de Grecia, așa cum o vedem în pozele agențiilor de turism, amestec de alb și albastru pe ziduri, albastru și portocaliu de la malul mării și până la cer, nisip și scoici acolo unde apa întâlnește pământul, un cântec pictat cu originalitate deasupra biroului de lucru. O pisică, o strofă dintr-o poezie, tablouri de la răsărit și până la apus… O cameră altfel, un basm întins pe uși, pereți, suflete.

“Când am ieșit pe mări am devenit infinit / Eram mai tânăr decât întreaga lume / Iar de pe coastă ieșise să mă întâmpine / Înțelegerea universului în toată imensitatea lui.” – Neruda

M-a fermecat. M-a făcut să conștientizez faptul că îmi doresc un loc al meu, o baladă întinsă deasupra și împrejurul biroului, un simbol a ceea ce iubesc în tăcere, o tăcere în culori calde, numai ale mele. Mi-am făcut ochii roată prin micul apartament. Nici urmă de mansardă, rotondă ori colț ferit în care să îmi ascund gândul ezoteric și să îmi nasc poveștile ce mă bântuie. Poți face un compromis, mi-a șoptit soțul, pe jumătate serios, pe jumătate amuzat:

-Lasă-ne sufrageria așa cum am gândit-o și transformă în ce vrei tu dormitorul. Sau mută-ți biroul în mica nișă din holul de la baie.

Nu-i cel mai romantic loc din lume, ba chiar din contră, aș spune, însă bucuria de a-l face numai al meu mi-a adus lumină pe chip. Africa. Voi aduce Africa deasupra și împrejurul meu. Voi lăsa dunele de nisip să își schimbe formele și culorile sub ochii mei mirați. Voi lăsa oamenii să îmi zâmbească alb pe mult negru. Voi întinde mărgele colorate peste acest loc înfiorător de frumos și de chinuit. Am găsit și poza care să mă inspire în pictarea pereților.

-Ești toată numai virtute, dar la desen nu ai strop de talent. Nu mânji degeaba pereții, mi-au spus ai mei, râzând.

“Creierul ei era o prisma
ce despica culori
in albul soarelui de vară
fotonii vibrau in părul ei
cu o nesuportabilă strălucire
fluviu de lumină
curgea din apa
in care Waikini
se scălda timidă
cu sănii ei mici
ciupiţi de peştii fară solzi
de broaşte infumurate
iar eu arunc undiţa in formă de inimă
poate pescuiesc
o culoare
din culorile ei nestăvilite” – Adrian Grauenfels

M-am întors la ceea ce cunosc. Pisici. Am salvate mii de poze. Voi alege dintre ele câteva. Voi umple fiecare perete cu miorlăituri calde și-mi voi imagina că unele dintre aceste feline sunt mici sălbăticiuni ale Africii, nesupuse decât vântului venit din Sahel, ploilor care cad fără să atingă pământul și foamei ce le împinge să vâneze.

*

Dau să închid textul scris cu ajutorul celor 12 cuvinte (ezoteric, simbol, rotonda, nisip, cantec, bansarda, originalitate, altfel, compromis, virtute, basm, balada) și atunci îmi ies în cale alte versuri. Nu le pot ignora. Sunt uimitor de frumoase, de mature, de… altfel. Aleg totuși să le reproduc numai pe un perete al viitoarei mele nișe, de teamă că autorul mă va certa prin tribunale dacă mă ating de drepturile sale.