Te uiți în oglindă. Vezi o pasăre mică, speriată de întinderea prea mare de albastru a cerului. Simți printre pene vântul. Uneori te mângâie ca o mamă blândă, alteori aleargă turbat, fluturând perdele și alungând nori, ca un zmeu dornic să răpească prințese cu plete de aur. Îi cunoști puterea, însă nu găsești nicăieri îndrăzneala de a-l controla, de a te folosi de forța lui. Stai ghemuită pe o creangă, ciripind subțirel, parcă sperând că nimeni nu îți va asculta cântecul. Zi după zi te afunzi mai tare în rutina abrutizantă, uitând că soarele e sus și te așteaptă, uitând că viața-i scurtă și merită să o trăiești intens.

Apleacă-te spre pământ și culege-i roadele. Scufundă-te în apă și pescuiește perlele ascunse în adâncuri. Dar nu uita, nici măcar pentru o clipă, că te-ai născut purtând aripi. Înalță-te către stele, croiește-ți poteci pe unde nimeni altul nu a îndrăznit, zboară înalt, cu mândrie, spre zări senine!