Cum îți este dimineața de vineri? mă întreabă spiridușul, pus pe glume.

Dau perdeaua la o parte și mă uit afară, în noapte. Ceața învăluie totul într-un alb opac. Aprind lumina și văd masa plină de pungi goale în care au fost cândva chipsuri, văd două farfurii pe care urmele de mâncare aproape s-au uscat, văd coji de portocale, văd scrumiera plină de chiștoace. Sting lumina și aprind calculatorul. Pe facebook mă sperie amintirile anilor trecuți – într-o zi am vărsat cafeaua înainte de a bea din ea, în altă zi mi-am zgâriat obrazul într-o creangă, în alta eram racită cobză. 22 decembrie, să nu îndrăznești să îmi mai aduci surprize neplăcute, că te mătur ca pe o frunză uscată.

Nu ți-am spus încă, dar astăzi chiar voi fi măturător de vineri. Plănuiam să încep prin a mătura praful imaginar adunat pe creier, să-l amestec bine într-un bol de cristal și să-l presar pe blog, într-o poveste ca o amintire caldă. Nu-i timp de așa ceva când podeaua e învelită în păr de câine, iar sărbătorile bat la ușă. Dar îmi pot face timp să mătur din viața mea tot ceea ce mă deranjează sau îmi distrage atenția de la propria mea viață. Ce-mi pasă mie că unii sunt prea sensibili la cuvinte, că alții sunt naivi, iar alții răi de gură? Îi mătur pe toți deopotrivă.

Măturător de vineri fiind, voi urca pe făraș amintirea acestor săptămâni în care m-au chinuit durerile de spate și dorul de a mă juca măcar puțin cu propriul meu câine. Am rezistat cu greu invitațiilor sale. Doar teama că mă va lovi în coastă sau că vreo mișcare greșită îmi va provoca iar dureri m-au ținut departe de zbenguiala cu care suntem obișnuiți și care ne hrănește mai bine decât cel mai bun fel de mâncare. Ne lipsește veselia molipsitoare care scula blocul în picioare când ne alergam, când ascundeam jucării și îi ceream să le găsească, când ne tăvăleam pe podea de parcă eram doi pui nebuni.

În această vineri am de gând să mătur prin fiecare ungher al sufletului, al facebook-ului, al blogului, al vieții. Voi păstra numai ceea ce este curat și îmi face bine…