I-am spus copilului ieri că am nevoie de ajutorul său pentru a face un videoclip viral pe youtube, un videoclip care să adune foarte multe vizualizări. L-am întrebat dacă are vreo idee nemaipomenită, nemaiauzită, nemaiîntâlnită și mi-a spus că ar fi fost deja bogat și celebru dacă ar fi avut. 😀 S-a străduit totuși să repare mica jucărie numită în mod pretențios laser pentru a mă ajuta să filmez animalele în timp ce alergau după luminița de la capătul… lăbuțelor, deși eu nu câștig nici măcar un bănuț de pe urma videoclipurilor postate pe youtube.
Pentru că au alergat până când le-au ieșit limbile de un cot, Bruno și frumoasa Miti au fost surprinși urmărind luminița dintr-o postură care nu le face prea mare cinste: văzându-i tolăniți pe gresie, ca niște puturoși, nimeni nu ar crede că au alergat prin casă timp de aproape o oră, că s-au străduit din toate puterile să prindă punctul roșu care se plimba pe gresie și care îi făcea să alunece de colo, colo, uitând de foame, de sete, de somn. Din păcate, videoclipul a devenit viral numai în speranțele mele. Realitatea spune că prietenii mei nu gustă distracția alături de căței și pisici, din moment de filmul a adunat doar 12 vizualizări, din care una sigur este făcută de sora mea.
Nu mă vait prea tare. Luminița de la capătul… lăbuțelor pe noi ne va distra și peste ani, când ne vom aminti. Mi-ar plăcea totuși să știu că videoclipul meu ajunge până la urmă și la persoanele care l-ar putea considera a fi un videoclip amuzant, numai bun să destinda frunțile încruntate de probleme și griji. Noi am râs cu lacrimi văzând cum câinele și pisica se pândesc reciproc și cum urmăresc punctul roșu care se plimbă de pe o lăbuță pe alta și cum a sărit Miți cât colo când… Dar mai bine vedeți voi în filmuleț, că nu vreau să vă stric surpriza. Și poate mă ajutați să fac acest videoclip viral, să îl dați mai departe, cât de departe puteți și vreți, ca să nu mai spună copilul meu că a muncit degeaba…
Pe youtube am postat până acum 115 videoclipuri. Needitate, căci nu mă pricep deocamdată (apropo, dacă știți vreun program pentru a edita filmele, unul care să nu mă streseze cu diverse pretenții – adresă de mail, numele programului peste filmul meu etc, dați-mi de veste). Spre surprinderea mea și a familiei mele, un singur videoclip pare să aibă toate șansele să devină cu adevărat viral. Să ne înțelegem – nu ne miră că este doar unul. Pur și simplu nu ne așteptam ca un film în care Bruno latră de parcă e diavol să adune peste 2000 de vizualizări (2337 la acest moment) în 40 de zile. Îl găsiți dacă intrați pe “canalul meu”, după cum le spune youtube conturilor. Ca să vă fie mai ușor, vă las aici videoclipul amuzant cu animale care încearcă să prindă o lumină roșie, un punct nesuferit care aleargă prin toată camera și care, atunci când obosește, face popas pe lăbuțele câinelui sau ale pisicii.
Vă mulțumesc pentru că ne urmăriți și ne sprijiniți!
E de mirare că încă rezistă blatul de sticlă de la măsuţă! 🙂
Ne miram si noi zi de zi, mai ales ca masuta in sine e destul de subreda. Dar blatul e de fapt un geam de tractor destul de rezistent. 😉 🙂
Movie Maker, așa cum ți-am mai spus. Nu știu să-ți explic în termeni tehnici, de obicei e instalat în pc o dată cu Windows-ul. E foarte ușor de lucrat cu el, nu-ți cere nimic din ceea ce amintești tu. Editarea se face offline. Eu am învățat să-l folosesc după ce am vizionat un tutorial pe youtube. Dacă ai nelămuriri, te rog să mă întrebi.Succes, Vienela!
Eram rupta de oboseala aseara. Cred ca am uitat de la mana pana la gura de program. Multumesc mult! :* Il pun pe Ionut astazi sa se uite. Parca imi aduc aminte ca l-am mai folosit candva, pe cand participam la superblog.
Ce haiosi sunt 😀 i-am dat un share sper sa ajute
Multumesc mult! Raman datoare! :*
Ce dragalasi sunt, nici eu nu ma pricep la edital filmulete 🙂
Ce haiosi!Mi-ai adus aminte că am si eu filmuleț cu fostul nostru motan,Tigruț,pe care l-am necăjit cu un laser.Alerga pe scări sus-jos si sărea pe pereți.Ce ne-am amuzat.Mi-e dor de el 🙁
Sunt foarte simpatici, cu siguranta vor aduna foarte multe vizualizari.
:)) si catelul meu s-ar juca, trebuie sa recunosc ca sunt foarte haiosi, genul de clip ce iti schimba dispozitia instant.
mult succes cu filmuletele, nici eu nu ma prea descurc cu ele, ma specializez acum :)…adica incerc!
am si eu o pisica care doarme ziua si noaptea se joaca cu mingiute,are 24 si le pierde pe toate si sa o auzi cum ne striga sa ii dam mingile de sub frigider 🙂
Cat de simpatice sunt si cum alearga ele dupa acel laser. Eu am folosit un program de editat de la windows(movie maker) este foarte usor de folosit si totusi ai ceva de munca in momentul in care vrei sa editezi un video. Daca ai timp si rab dare, iti doresc spor la treaba
Eu folosesc un program descărcat de aici: http://www.freemake.com/free_video_converter/
Nu ştiu dacă poate face ceea ce îţi doreşti, dar e mai bun decât nimic. 🙂
Am pus un comentariu cu un link. Cred că s-a dus în spam.
Imi sunt atat de dragi pisicile astea, mor dupa ele.
aveti doi de DA de la noi de acasa 😀 Si un share, ca mor de blanosi!
Un mare LIKE de la mine pe youtube.
daca le arat filmuletele picilor de maine incep sa o filmeze si sa o pozeze de zor pe carla pichinezul nostru 🙂
Pur si simplu, adooooooorabile. Nu ma pricep la editat filmulete 🙂 eu le pun direct :))