Arde. Arde ca în fiecare iulie. Tu ai uitat cum a ars anul trecut, acum cinci ani, acum douăzeci de ani. Te plângi că arde. Invoci ploaia cu parfumul ei inconfundabil. Uiți că în urmă cu trei luni blestemai aceeași ploaie și invocai soarele binefăcător. Astăzi vrei să fie răcoare, să adie vântul, să curgă din cer apa în picuri mari. Vrei parfum de ploaie, probabil acel parfum de demult, cu aromă de copilărie fără griji. Sau poate vrei ploaia cu parfumul care îți amintește de prima dragoste, cea pe care nu o vei uita nicicând. Poate simți, pentru câteva clipe, cum iei foc.
Ceri ploaie în miez de vară, uitând că verile sunt tot mai scurte și mai reci. Alungi fără milă soarele fără de care nu se coc nici merele ionatane, nici prunele zemoase, nici gutuile parfumate. Lasă-mi soarele pe cer! Lasă ploaia să vină când vrea ea! Lasă parfumul ei să trăiască doar în amintiri, acolo unde nimeni și nimic nu îl schimbă și nu îl combină cu izurile unui oraș prăfuit…
