În Scoția m-am drogat pentru prima dată în viață și pot spune, cu mâna pe inimă, că mi-a fost bine și că aș repeta oricând experiența, dacă ar fi nevoie. Dar să încep cu începutul, ca să înțeleagă toată lumea că am avut motive serioase să apelez la droguri. Eram într-o seară în cantina fabricii unde lucrez.
Alături de mine erau fiul meu și câțiva români cu care stăteam de vorbă. Mâncam ceva dulce. Am vrut să beau apă și tocmai atunci un băiat a povestit ceva haios. M-am înecat. Am pus mâna la gură, m-am ridicat de la masă, am încercat să tușesc și mi-am dat seama că exista riscul să îmi sară apa din gură, în amestec cu prăjitura, pe mesele celorlalți oameni adunați în cantină.
M-am grăbit către fundul încăperii, însă am făcut greșeala de a trage aer în piept și atunci mi s-a tăiat respirația. Orice am încercat a fost în zadar. Nu îmi mai intra aer în plămâni. Mă sufocam. Ionuț și unul dintre ceilalți români (mulțumesc încă o dată, Marian!) s-au ridicat de la masă și mi-au sărit în ajutor. M-au bătut pe spate, apoi m-au întrebat cum mă simt.
-Mor! le-am spus, între două horcăieli.
Asta i-a îngrozit de-a binelea și i-a făcut să mă strângă în brațe, pe rând, și să mă zgâlțâie bine. Ionuț cu mai mult simț de răspundere, căci teroarea de a-și vedea mama moartă sub ochii lui i-a dat puteri fantastice. Mi-a salvat viața, la propriu.
După ce mi-am revenit, am remarcat și prețul pe care l-am plătit pentru asta: am o coastă fisurată, însă prefer să nu pot dormi pe partea dreaptă și să am dureri când tușesc, strănut, sughiț sau când ridic mâna în sus, decât să știu că am murit ca fraiera, înecată cu prăjituri. 😀
La permanenta durere de spate pe care o am de când am început munca, se adăugase acum și durerea de la coastă. Orice secundă petrecută la serviciu mi se părea un coșmar interminabil. În ultima zi de muncă din săptămâna trecută (săptămâna mea de muncă începe duminică și se termină joi) am cedat și am întrebat fetele dacă au o pastilă contra durerii. O unguroaică mi-a oferit un ibuprofen. Organismul meu, neobișnuit cu medicamente, a reacționat de parcă m-aș fi drogat.
Mi-a dispărut orice urmă de durere și, în plus, am devenit brusc extrem de vorbăreață. Cu toate că până atunci îmi tot spuneam că nu stăpânesc destul de bine limba engleză, deodată am descoperit că o știam foarte bine, așa că am trăncănit câte în lună și în stele cu scoțieni, polonezi, unguri, indieni și cine mai știe ce oameni adunați de prin toate colțurile lumii.
La finalul programului, dis-de-dimineață, m-am întors acasă, am băut o cafea, am scos câinele la plimbare, apoi m-am dus la Glasgow să îmi iau soțul de la aeroport. Când m-a auzit vorbind, m-a întrebat dacă am băut ceva. Am râs și i-am spus că m-am drogat, pentru prima dată în viață, cu un ibuprofen.
Cui îi păsa că vorbeam împleticit, că îmi sticleau ochii în cap, că mă purtam ciudat, dacă scăpasem de durerile insuportabile care mă împiedicau să muncesc și chiar să gândesc? Fiul meu, după această întâmplare, a spus râzând:
-Nici nu vreau să mă gandesc cum ar reacționa mama în cazul când ar lua un drog adevărat, dacă după un amărât de ibuprofen se poartă așa. 😀
