Fantoma de la miezul nopții

În casă e o liniște mormântală. Respirațiile celor trei abia se aud. Dorm toți profund, ca niște bebeluși sănătoși. Femeia bine înfofolită în păturica ei preferată, hamsterul ascuns sub un morman de șervețele și paie, iar câinele tolănit pe canapea, cu burta în sus. Doar vântul încearcă, din timp în timp, fără succes, să se strecoare la căldură, în dormitorul de la ultimul etaj.

La miezul nopții, câinele sparge tăcerea. Latră agresiv, cu o violență de neînțeles, în vreme ce coboară treptele aproape rostogolindu-se. Hamsterul se trezește și, încă buimac, roade nestăpânit gratiile cuștii în care a fost închis. Vântul șuieră mai cu putere. Femeia se dă jos din pat, aprinde luminile și cheamă câinele, sperând că nu a reușit încă să trezească tot blocul. 

Animalul refuză să o asculte. Amușină pe sub ușa de la intrare și latră din ce în ce mai tare, întărâtat de zgomote și mirosuri pe care femeia nu le poate sesiza. Fără să îi mai pese că face, la rândul ei, o prea mare gălăgie, ea se repede pe scară în jos, prinde câinele de ceafă și strigă: Stai cuminte, Bruno! Apoi aude foșnetul de dincolo de ușă. Cine să fie oare, la miezul nopții?

Se uită pe vizor și vede o tânără măicuță. Părul blond, firav, îi iese rebel din capișonul negru. Uimită peste măsură, femeia încearcă să înțeleagă motivul pentru care ar putea fi în miez de noapte, rezemată de tocul ușii ei, o călugăriță. Privește iar pe vizor. Dincolo de lemnul șubred e totuși o fată frumoasă, cu ochi albaștri și hanorac negru. Poate așteaptă să iau câinele de aici, să bage vreo scrisoare. Probabil curierii ăștia lucreaza și noaptea, îi pică femeii fisa.

Momește câinele cu vorbe blânde și cu promisiuni doar de ei înțelese și îl ține în bucătărie vorbindu-i calm, dar destul de tare, astfel încât poștărița să își dea seama că nu mai este nici un pericol lângă ușă. Apoi așteaptă să audă căzând plicul pe parchetul din hol. Dar nu pică nimic vreme de un minut sau chiar două. Din ce în ce mai mirată, femeia se întoarce la ușă. Se uită pe vizor. Nu e nimeni acolo. Absolut nimeni. S-a potolit și câinele. Femeia se uită pe geam. Nici în stradă nu e nimeni. Doar vântul șuieră nervos.

Dacă aș crede în asemenea povești, aș spune că a fost fantoma de la miezul nopții, o fantomă frumoasă, blondă ca un înger. Dar câinele nu ar lătra niciodată la un înger venit să ne vegheze. Probabil fata face parte din grupul care urcă uneori la ultimul palier pentru a fuma o țigară pe ascuns, într-un loc unde vântul împrăștie imediat mirosul de substanțe interzise. E ultimul ei gând înainte de a adormi iar.