De ce nu există în Scoția pisici/câini abandonați pe străzi?

“Ne mor catelusii abandonati pe campuri d-na Vienela,le-au degerat labutele,nu este zi in care sa nu plang,am adoptat si eu pe Blacki de doua sapt,fiecare sarim cum putem,e jale in tara”

Mă uit spre monitor și-mi vine să urlu a neputință, a groază, a cruntă dezamăgire. Oricât am încerca să ne ascundem în spatele unor cuvinte pompoase și oricât ar lupta o parte dintre români, adevărul iese la suprafață și ne arată o realitate sfâșietoare: cu o floare nu se face primăvară. Suntem cu mult în urma altor popoare. Nici măcar nu ne obosim să le ajungem din urmă, împiedicați fiind de (prea puțina) educație, de (proastele) obiceiuri transmise din tată în fiu, de nepăsarea autorităților, de interese meschine etc.

Atât de mulți oameni în România încă mai îneacă pisoii imediat ce au fost fătați, la fel cum abandonează puii de câine pe unde le vine chef, umplând astfel străzile și pădurile de animale sălbăticite, făcând din orașe locuri nesigure și punând în pericol fauna zonelor nepopulate de umani. Atât de mulți încă mai susțin că sterilizarea animalelor este ceva ce nu trebuie făcut, cel puțin nu până la prima fătare. Mai mult, încă trăiesc printre noi ființe care par a fi oameni, dar care se comportă mai rău decât animalele. Probabil ați văzut/auzit de specimene care torturează căței/pisici și se laudă cu asta pe facebook.

Spre deosebire de noi, scoțienii par ființe venite din altă lume. Animalele lor sunt sterilizate sau, după caz, înmulțite în mod controlat. Dacă, din varii motive, se întâmplă ca vreun animal să ajungă la adăpost, acesta primește toate îngrijirile necesare, atât în ceea ce privește controlul medical, hrana și condițiile de trai, cât și în legătură cu promovarea pentru adopție. În Scoția, să adopți un animal de companie nu este un drept, ci un privilegiu care se acordă numai celor care se dovedesc a fi capabili să îngrijească pe termen lung respectivul animal.

Aproape oricine poate adopta un animal aflat în proprietatea SPCA, dacă îndeplinește anumite condiții și dacă este dispus să plătească o sumă care poate depăși 300 de lire (în care sunt incluse prețurile vaccinurilor, deparazitărilor, vizitelor medicale de care a beneficiat câinele / pisica de la momentul când a ajuns la adăpost și până când pleacă spre noua casă). Cei care dețin deja unul sau mai multe animale sunt rugați să vină la adăpost cu el/ele pentru a vedea dacă se acomodează cu animalul dorit pentru adopție. Întâlnirile au loc pe teren neutru.

În marile magazine există locuri special amenajate, unde orice doritor poate lăsa mici (sau mai mari) donații pentru animalele din adăposturi – bani, hrană, recompense, jucării, medicamente etc. Pe site-uri și pe facebook apar mereu campanii prin care fiecare animal de companie în parte este promovat cu grijă și mai ales cu sinceritate. Dacă un câine de la adăpost, de exemplu, este agresiv cu alți câini, cu pisicile ori cu copiii, acest lucru este specificat clar încă de la început, pentru ca viitorul proprietar să știe la ce să se aștepte și să decidă din capul locului dacă își asumă creșterea unui asemenea animal.

În Scoția, orice comportament deviant este imediat reclamat autorităților (asta ca să nu credeți că nu au și ei uscăturile lor). Orice animal fără stăpân apărut pe stradă este imediat pozat și poza distribuită pe grupurile de facebook sau, atunci când se poate, prins și dus la cabinetul veterinar cel mai apropiat pentru scanarea microcipului. Adăposturile lor rezistă în primul rând datorită donațiilor făcute de populație și vă spun sincer că toate aceste adăposturi arată mult mai bine decât multe dintre casele românilor.

De ce nu există în Scoția pisici/câini abandonați pe străzi? Pentru că autoritățile se implică permanent, pentru că oamenilor le pasă, pentru că în ochii lor viața, indiferent sub ce formă ar fi, are valoare inestimabilă.

Au avut și scoțienii o iarnă grea, însă nu le-au degerat cățelușii pe câmpuri, abandonați. Eu nu mai trag speranțe să ajungem occidentul din urmă, cel puțin nu în următorii 500 de ani. Voi reîncepe să cred în români și în puterea lor de a evolua abia când voi afla că nu își mai abandonează copiii și părinții, căci pentru animale speranța este numai la cei câțiva oameni care, din puținul lor (bani, timp, energie), oferă și ființelor neputincioase un strop de mai bine.

Salutări de la Bruno, cățelul meu maidanez adoptat în România în urmă cu trei ani și care acum trăiește fericit alături de noi în Scoția.