Dacă vrei să citești articolele protejate de parole, te rog să faci dovada că ai trimis 1 euro pentru textul dorit (în paypal, la adresa sas.vienela@yahoo.com). Nu știu cât de des voi ascunde articole, căci nu vreau să exagerez, ci numai să ofer din prea-plinul inimii fără să am regretul că efortul nu mi-a fost apreciat. E greu de spus acum despre ce anume vor fi textele. Eu sunt omul momentului. Scriu atunci când simt nevoia. Deseori ascund adevărul sub cuvinte care par a nu avea înțeles. Cei care știu să citească printre rânduri sau să vadă dincolo de figurile de stil pot înțelege când sunt supărată, când visez cu ochii deschiși, când dăruiesc fără să cer nimic în schimb.
Pare că scriu despre mine pe bloguri, nu-i așa? Dacă faci un mic efort, realizezi că scriu de fapt despre noi toți, despre viață, despre cum suntem dezvirginați sau iubiți clipă de clipă în felurite moduri. Au făcut asta și alții, mai deștepți decât mine. O vor mai face și altii, după ce eu voi fi oale și ulcele. Dar nimic nu mă împiedică să spun acum ceea ce gândesc, în felul meu – uneori de neînțeles, alteori clar, punctual. În tolba care îmi împovărează umerii țin multe povești, unele vesele, altele tare dureroase, pe care nu le-am spus decât câtorva persoane. Le vei afla și tu dacă vei cere parolele.
Scrii foarte frumos, Vienela, dar nu-mi permit să plătesc aproape 5 lei pentru un articol de blog.
O să mă mulţumesc să citesc ce postezi fără parolă.
Sper că ai şi fani mai bogaţi decât mine. 🙂