Dacă nu ești atent la tot ceea ce contează în viață, riști să nu îți dai niciodată seama că povestea trandafirului e povestea noastră, a tuturor și a fiecăruia în parte. Dacă nu îți optimizezi articolele, riști să rămâi cu ele necitite, chiar și când conțin rugăciuni de pe Calea regilor. Dacă lași toamna să treacă fără să pozezi cea mai frumoasă frunză care îți iese în drum, să te rușinezi data viitoare când spui că ești născută în septembrie (mi-am făcut autocritica, apoi am ieșit la vânătoare de frunze multicolore).
Dacă întâlnești în trafic vite (mai mult sau mai puțin încălțate), le pozezi, le arăți drumul cel bun sau te prefaci că nu le-ai observat? Știi că în fiecare dintre aceste situații riști să primești un muuu prelung sau chiar o balegă?
Dacă scrii rugăciuni și aștepți să apară minuni, de ce nu te gândești și la suferința celor din jur? De ce crezi întotdeauna că numai pe tine te afectează praful și pulberea? De ce nu scrii o rugăciune și în numele bietului cățel care te însoțește oriunde ai merge? Din ciocolată s-a transformat în dalmațian, apoi în Albă ca Zăpada (sau, cum deloc amuzant spui tu – din ciocolată ciocolatie în ciocolată albă), dar ție nu ți-a păsat. Dacă vrei să te ierte, mâine nu uita să postezi rugăciunea câinelui ce nu mai suportă mizeria renovărilor.
Dacă știi că ți se fac poze, lasă în pace spiridușii pădurilor și privește, la fel ca toată lumea, spre obiectivul aparatului de fotografiat.
Dacă îți surprinzi pisica ținând coada în triunghiul bermudelor câinelui, fă-o de rușine în întreg vienelandul.
Dacă dai șuturi în fund poeților, riști să îți iei și tu șuturi în fund. :p
Dacă nu ai nimic concret de spus, lasă blogul și mai curăță din praful adunat prin casă.
…
Dacă tăceam, filozof rămâneam…
😀