Citesc de când mă știu. Citesc cu sete de povești noi. Citesc cu foame de cuvinte inteligent amestecate în bolul unde crește aluatul pufos și aromat al literaturii. Citesc pentru că din cărți îmi iau oxigenul. Citesc pentru că nu știu să trăiesc fără ideile pe care alții, mai buni decât mine, le aștern în rânduri sau le ascund printre rânduri. Citesc pentru că realitatea în care m-am născut mă derutează și mă face să par o împiedicată. Citesc pentru că nu pot și nu vreau altfel. Citesc.

Trăncăneam cu o colegă de serviciu despre verzi și uscate, ca să ne treacă mai ușor cele 12 ore de muncă abrutizantă. Pe nesimțite discuția a alunecat către cărți. Se plângea că nu găsește pe aici (în Scoția) cărți scrise în limba română. I-am spus că mi-am adus destule de acasă și că îi pot împrumuta câte una, dacă dorește. Mi-a cerut detalii despre ele. Am zâmbit cu un fel de scuză în priviri.

Știam că nu toată lumea gustă genul de literatură care mă atrage pe mine. I-am vorbit despre Brandon Sanderson, Peter V. Brett, Robin Hobb, Ana-Veronica Mircea, Bernard Werber, Frank Herbert, Hugh Howey, Ana-Maria Negrilă, Neal Asher, Orson Scott Card, Diana Alzner, Stanislaw Lem, Alexandru Lamba… Nu auzise de nici unul dintre acești scriitori. A dat din mână, plictisită, cerându-mi din ochi să mă opresc.

-Dar, spune-mi, ai citit Fluturi, de Irina Binder?

-Nu, nu am citit. Prietenii mei, oameni în ale căror gusturi literare am deplină încredere, spun că este o porcărie pe care nu merită să arunci banii și timpul.

-Cum??? Nu ai citit Fluturi, de Irina Binder? În cazul ăsta nu exiști! Toată lumea i-a citit cărțile și toată lumea o apreciază. Trebuie neapărat să o cumperi!

-Poate toată lumea pe care o cunoști tu, am mormăit, pe jumătate jenată de punctul în care ajunsese discuția și pe jumătate amuzată de ideea că Simona mă va considera întotdeauna o proastă care nu citește literatură de calitate. 😀