Nu i-au încăput prea multe în bagaj, căci a ținut neapărat să își ia de acasă calculatorul dezmembrat și bine înfofolit în cutii, cutiuțe, folii etc. Oricum el nu pune mare preț pe haine. Dacă are câteva rânduri de schimb și sunt curate, de bună calitate, lui îi este de ajuns. Totuși, de cum a ajuns în Anglia și-a dat seama că a făcut alegeri greșite, că pătura luată de acasă este mult prea subțire, după cum subțiri sunt și hainele pe care le-a strecurat printre piesele de calculator. A dârdâit de frig o zi, a dârdâit două, nouă, după care s-a decis să îmi ceară să îi trimit un pachet cu cele necesare unui trai mai bun, mai la căldură.

Să alerg după șosete groase a fost o adevărată aventură, căci în plină vară caniculară nici tata mare nu vinde colanți sau ciorapi flaușați. Măcar am apucat să duc pătura lui preferată la spălătorie și să o aduc înapoi ca nouă, numai bună de trimis în Anglia. Am pregătit aproape tot ce îmi trecuse pe listă și atunci am oftat ușurată, convinsă că am scăpat de ceea ce a fost mai greu. Habar nu aveam că au trecut vremurile când la fiecare colț de stradă și la fiecare magazinaș puteai găsi mormane de cutii din carton pe care să le iei acasă dacă îți erau necesare.

Sunt încă bulversată! Nu reușesc să găsesc nicăieri o cutie de carton atât de mare încât să încapă în ea o pătură foarte groasă, o carcasă de calculator, trei perechi de pantaloni, două pulovere și câteva mici nimicuri. Pur și simplu nu găsesc, deși am umblat ieri din magazin în magazin până am amețit și până a aflat jumătate de Ploiești că vreau să trimit un pachet. Nu îmi rămâne decât să caut cutii noi, să cumpăr. Am găsit undeva, însă cel mai mare model de cutie pare cam mic, iar prețul este uimitor pentru mine: 20 de lei o cutie din carton. Goală. 😀