Ultima vorba pe anul 2019. E amara, greu de inghitit, greu de digerat.
Pentru mine a fost un an obositor, atat fizic, cat mai ales psihic. Am muncit mult, habar nu am de ce, ca nu ma dadea foamea afara din casa si nu aveam decat un caine de crescut. Restul s-ar fi descurcat si fara ajutorul meu, cum si eu m-am descurcat fara ajutorul lor.
Am cunoscut oameni, dar am cunoscut si suboameni. Celor dintai le-am zambit cu toata inima. Celorlalti, doar pentru ca m-a obligat situatia.
Cel mai dureros a fost totusi sa descopar ca unii, pe care ii credeam supraoameni, nu erau decat suboameni ascunsi sub o poleiala de cuvinte spuse la momentul potrivit.
Pentru anul viitor nu imi doresc decat sa ajunga acolo unde trebuie rugaciunea mea – “Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani stiu sa ma feresc singura!”.