#colectiv. O amintire mult prea dureroasă pentru orice om căruia îi bate inima în piept și îi curge sângele prin vene. Prea multe vieți pierdute, prea mult chin, prea multă mizerie găsită sub preș, prea multe vorbe aruncate în vânt. Nici o rezolvare concretă, nici o promisiune de mai bine pentru viitor. Ură de o parte și alta. Dezbinare. Și-un păcătos “de rit nou” certând preotul care cânta pe la blocuri, dornic să sfințească -vrei, nu vrei-, casele românilor:

-Ești cumva de la poliție de bubui așa în ușă, gata să o dărâmi? Te-a invitat cineva? mai întreabă el, făcând aluzie la declarația dată de un prelat – palidă scuză pentru absența de la colectiv a bisericii.

Preotul înghite în sec, își cere scuze și bate încrezător la următoarea ușă.

*

La distanță considerabilă de timp și fără legătură directă, un tânăr asezat confortabil în fața calculatorului se trezește cu o icoană tremurându-i sub nas. La capătul ei este preotul pe care bunica l-a primit în casă, întru sfințire.

-Ce-i cu asta? întreabă el, deranjat de întreruperea jocului la care muncise minute bune.

-Pupă icoana, mamaie, îi șoptește bătrâna.

-Eu, să pup acolo unde au mai pupat 250 de babe înainte? Pleacă de aici, că nu pup nimic. Oricum nu cred în asta, completează el neîntrebat.

-Nu-i nimic, răspunde calm preotul. Sănătate!

 

#culesedincartier