Pe femeie o chinuie de câteva zile o tuse îngrozitoare. Se trezește noaptea din somn. Încercând să nu facă prea multă gălăgie, se îndreaptă către bucătărie. Își încălzește lapte, cafea, apă chioară, orice îi este mai la îndemână. Tusea zgomotoasă ridică în picioare întreaga casă. Femeia se sufocă. Nu reușește să mai trimită aer în plămâni. Decizia de a merge la spital vine firesc. I se recomandă un banal sirop de tuse și nurofen, deși ea nu este răcită. Dă timpul înapoi, încercând să descopere când a apărut tusea nocturnă. Speră să găsească motivul adevărat pentru care se chinuie în așa hal. Caută informații pe internet.
Concluzia este că ar putea fi alergică la ceva. Face tot felul de teste băbești. Mută hamsterul în altă încăpere, răstoarnă casa cu fundul în sus, eliminând și ultimul fir de praf, schimbă parfumul, săpunul, detergenții. Tusea continuă să o trezească din somn în fiecare noapte. Uneori îi trece după câteva minute, alteori o necăjește câte o oră. Consumă un sul de șervețele pe noapte. Nu își poate explica, dar mai caută cu gândul prin camera în care doarme. Sigur acolo e ceva care îi face rău, căci în noaptea când a dormit în living nu a tușit deloc.
Îi vine ideea salvatoare: numai salteaua este de vină. Probabil acolo stau ascunși niscaiva acarieni malefici. Mobilizează întreaga suflare a casei la prima oră a dimineții. Salteaua ajunge în magazie, aruncată cu dușmănie într-un colț. În dormitor apare o saltea nouă, de această dată un cuibușor de nebunii gonflabil, căci familia are alte planuri cu banii. Vor să meargă în vacanță, deci nu vor cumpăra acum alt pat. Victorie! Pentru prima dată după mult timp, femeia reușește să doarmă neîntoarsă zece ore. Adio tuse nocturnă!
În seara următoare, în vreme ce se bucură de intimitatea dormitorului, soțul femeii, rezemându-se într-un cot, încearcă să o sărute. În urechea femeii se pornește un vuiet prelung și un aer rece o încremenește. Câinele sare în pat, cu colții albi strălucind în lumina lunii. Mârâie. E singurul avertisment pe care îl dă înainte de atac. Femeia se dezmeticește și începe să râdă în hohote. Bărbatul îi ține isonul. Câinele rămâne dezorientat, cu blana încă ridicată pe ceafă. Din salteaua abia cumpărată aerul iese cu repeziciune prin gaura făcută de cotul bărbatului în cauciuc-plastic-cenaibaofimaterialulăla.
Râsul lor nestăpânit trezește toată casa. E ca o molimă ce se întinde de la om la om, până când toți sunt pe jos, hohotind și arătând cu degetele spre fostul cuibușor de nebunii. Oricum nu ar avea unde să stea în altă parte, căci salteaua a dispărut, lăsând în urmă doar o zdreanță întinsă pe podea, amintire a unei nopți în care femeia a tușit doar din cauză că s-a înecat în timp ce râdea.
