Avea patru luni când l-am adunat din stradă, unde rătăcea pe lângă un tomberon. Frumos, blând și dulce, așa era Bruno. Încă mai este, dar numai cu noi, în casă. În societate e un derbedeu care vrea să facă legea prin cartierele pe unde calcă, un golan de care se feresc oameni și animale. Latră la toți câinii, se repede să atace, e agresiv. Probabil încă mai crede că vin să îi fure mâncarea și adăpostul.
În plus, a primit lecții importante de la un husky cu care s-a jucat zilnic la părculețul de câini până când a ajuns la un an și ceva, când l-a atacat în mod serios chiar pe profesorul care îi arătase cum să alerge cu viteză, cum să dea cu câinii de pământ, cum să muște de gât, cum să nu se teamă de nimic. “Mulțumim”, Ozzy! Ah, să nu uit de cățelușa albă, cea care l-a învățat cum să își etaleze dantura când vrea să pară înspăimântător. “Mulțumim”, Lulu!
Acum câteva zile Bruno a scăpat, nu înțelegem cum, din zgardă. A atacat un labrador care îi ignorase lătratul fioros. L-a trântit la pământ. L-a prins de gât. Mihai era încă departe. Noroc cu stăpâna labradorului, care a avut prezență de spirit și i-a dat un picior în cap lui Bruno înainte de a se întâmpla ceva mai rău. Acesta a fugit, probabil mai mult mirat decât speriat. Mihai l-a prins, l-a băgat în casă și s-a întors să vadă în ce stare e labradorul. Nu avea nimic. Conversația dintre Mihai și stăpâna celuilalt câine, o scoțiancă:
-Cum e cățelul, are vreo rană? E ok?
-Da, nu a pățit nimic. Dar câinele tău? Unde este? E în siguranță? L-ai prins? L-ai dus acasă?
-Da. Îmi cer mii de scuze pentru incident. Nu știu ce să fac pentru a repara…
-Nu trebuie să faci nimic, nici măcar să îți ceri scuze. Apreciez că te-ai întors să întrebi cum este cățelul meu.
După acest incident, am decis să îl dăm neapărat pe Bruno la dresaj. Nu știm dacă va avea efectul scontat, dar trebuie să încercăm. Dresajul în Scoția nu este deloc ieftin. Prima sesiune de dresaj ne-a costat 145 de lire. Urmează să primim instrucțiuni de la fata pe care am ales-o, căci Bruno trebuie păcălit pentru a fi de acord ca un străin să ne calce pragul. De obicei dăm musafirilor recompense cu care să îl trateze pe Bruno. Ținem câinele de zgardă până intră omul/oamenii în casă și până Bruno se lămurește că musafirii nu au intenții rele.
Încă nu știu cum vor decurge lecțiile de dresaj. Tot ce pot spune este că am ales un dresor care lucrează numai cu metode pozitive. După cum spunea un prieten, “E important să participați și voi la lecțiile de dresaj, deoarece, de cele mai multe ori, cu stăpânii e mai mult de lucru.”. Vom lucra împreună. De multe ori am impresia că Bruno e un câine cuminte și eu sunt tâmpita care îl agită. Trebuia să luăm această decizie cu mult timp în urmă, numai că în țară nu aveam banii pentru dresaj, iar aici a fost relativ cuminte, așa că nu părea neapărat necesar.
“Of, Bruno! Faci ce faci și-ți dai în petec.? Sunt curioasă dacă există cineva care să te domesticească.? Pup eu botic de rebel.” – Te pupăm și noi, Claudia Mihaela! Nu mi-aș dori un caine prostovan, care să fie un fel de marionetă, însă Bruno a depășit limita și devine periculos. E timpul să încercăm să îl îmblânzim. Eu sunt optimistă în privința rezultatelor. Mihai… nu prea. Vom vedea cine îl cunoaște mai bine pe Bruno.
Între timp încercăm să reparăm ce se mai poate: am cumpărat clicker pentru training. Îl întorc din drum pe Bruno ori de câte ori trage în lesă și îl recompensez de câte ori merge bine. Am cumpărat o lesă lungă pentru dresaj în curtea casei (mai avem una, dar e retractabilă și nu mă ajută). Vreau să îl învăț să vină întotdeauna când îl chem, nu doar când are el chef. Am mai cumpărat un aparat pentru hrănit animalul la ore fixe, căci din cauza programului pe care îl avem, îi lăsăm întotdeauna câinelui castronul plin de boabe, să mănânce când simte nevoia și să fim siguri că nu îl înfometăm – e puțin probabil să se întâmple asta, dar eu sunt ușor paranoică atunci când e vorba de Bruno (mulțumim de idee, tati de Missy!).
Dacă mai aveți idei, le primesc cu mare plăcere. Prima întâlnire dintre Bruno și fata care îl va dresa va avea loc abia pe 7 noiembrie. Toate celelalte zile de până atunci sunt deja rezervate. Aș vrea să îi fac munca pe cât este posibil de ușoară și să mă asigur că există toate condițiile ca încercarea să aibă succes.
Mihai face haz de necaz:
-Băi Bruno, cu banii ăștia îmi luam alt câine, unul cuminte și educat. 😀
Bruno, auzind că va fi pus cu botul pe labe, face și el haz de necaz:
Totul s-a terminat cu bine, dar ai mei au decis că a venit vremea să merg la dresaj. DRESAJ, fraților, de parcă aș fi câine agresiv! Mutra mea la câteva minute după ce am primit vestea.
Am trecut si eu impreuna cu sora mea, in adolescenta, printr-o perioada dificila cu sufletelul nostru, coincidenta, Bruno 🙂
Din pacate nu am avut finantele necesare pentru dresaj, ceea ce a contat cel mai mult era ca, dupa o alergare neinitiata de noi( ne-am rupt si incaltarile pe strada alergand dupa el cu palmele rosii de la lesa :0 ), ramanea in mijlocul drumului si incepea sa ne multumeasca cum o facea in fiecare zi, ca l-am salvat si l-am iubit exact asa cum era <3
Ah, ce frumos povestesti! <3
Si Bruno al meu stie sa multumeasca pentru viata pe care i-am oferit-o, insa o face abia dupa ce ne intoarcem in casa. 🙂
[…] când Bruno l-a mârâit și lătrat cum doar el știe. -Măi tată, aveți grijă cu el, că e un câine periculos rău! ne-a spus omul când ne-am […]