Creier pervers ce-mi ești! Cum râzi tu de mine de câte ori mai descoperi câte o slăbiciune! Nerecunoscător și pus pe șotii, uiți că mă străduiesc să te hrănesc zilnic cu multe dulciuri și cu informații fel de fel, să nu ai timp să te plictisesti ori să te plafonezi. Și ce-mi oferi în schimb, hoțomanule? Am stat atâtea zile singură, încuiată în casă, cu ochii în calculator, scriind, citind, vorbind cu oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, în vreme ce soțul și copilul meu erau plecați la serviciu sau pe afară cu diverse treburi.

Nu m-am simțit niciodată singură, căci știam sigur că se vor întoarce acasă mai devreme sau mai târziu. Acum, că au plecat la muncă în UK, știu că ne vom revedea mai devreme sau mai târziu.Cu toate astea, deja mă simt foarte singură, chiar dacă abia s-au împlinit 24 de ore de când mi-am urcat copilul în avion și vreo șase zile de când mi-am condus soțul la aeroport. Pentru asta numai tu ești de vină, creier pervers! Tu îmi trimiți aceste stări neplăcute,

 tu mă faci să mă simt deodată a nimănui, străină într-o lume prea mare.

Vrei să încetezi joaca? Vrei, minunatule, să mă lași să mă bucur de liniștea casei, de faptul că nimeni nu mai face mizerie, nu mai ascultă meciuri cu sonorul la maxim și nu îmi mai bagă toboșarii formațiilor de hard rock în urechi? 😀