Copilul din mine a dormitat vreme de peste o lună, nepăsător la tot ce îl înconjura și convins că somnul îl va ajuta să crească mare și frumos. Într-o dimineață senină de februarie s-a trezit, s-a șters la ochi și a privit spre zările albastre. L-a cuprins groaza când a văzut câți nori se pregăteau să vină spre el. A mai închis o clipă ochii, sperând să fie doar un vis urât. Apoi a înțeles că nu mai e vreme de dormit, că trebuie să își ia armele în mână și să lupte până când toți norii vor dispărea de pe cer și viața va redeveni senină, fără griji.
Copilul din mine se chinuie să se poarte ca un adult. Își face planuri, pregătește strategii, se documentează. Dacă va fi nevoie, își va pune și ochelari de cal, să nu mai vadă notificările de pe fb, să poată să scrie cum, cât și când este nevoie. Copilul din mine vă salută și fuge la război. Războiul cu el însuși, cu dependențele sale, cu lenea și cu tot ceea ce îi mai distrage atenția de la treabă. 🙂
