Clepsidra timpului

-Ești doar un fir de nisip aruncat de furtună pe plaja vieții. Trebuie să faci numai ceea ce fac toate celelalte fire de nisip. Nimic în plus, nimic în minus, urlă spre mine voci aspre, tăioase precum marginea scoicilor din adâncuri.

Le ignor. Prinsă în clepsidra timpului, prizonieră într-un spatiu restrâns, dau din coate pentru a rămâne la suprafață, deasupra altora. Fac și alții același lucru. Se cațără pe mine, îmi dau coate, mă calcă în picioare. Dacă sunt puternici, îi lovesc. Dacă sunt slabi, îi trag lângă mine. Sau așa îmi imaginez că ar trebui să fac pentru a deveni un fir de nisip deosebit, căruia să i se acorde imediat dreptul de a sta pe vârful grămezii, ca un erou de poveste.

Simt cum alunec, fără voie, spre partea de mijloc a vieții, acolo unde totul pare strangulat. Încă un rid, încă un fir alb de păr, încă un prieten pierdut. Mă agăț, cu disperarea celui ce se îneacă, de firele de nisip care se întâmplă să-mi fie alături. Se agață și ele de mine. Împreună alunecăm, neștiute, în cupa de jos a clepsidrei, acolo unde întunericul e mai dens și frigul mai înțepător.

-Nu te îngrijora! La anumite intervale, clepsidra timpului este întoarsă, iar cei din urmă vor fi iar cei dintâi! șoptește vocea unui înțelept lângă mine.

O ascult, zâmbesc neîncrezătoare și alunec spre mai jos…

 

Clepsidra timpului – o temă care mie a reușit să îmi amintească de fragilitatea și vremelnicia omului.

Cuvinte care probabil vor ramane in timp mult dupa ce noi nu vom mai fi gasiti in cartea Ganduri pentru suflet.

 

 

Timpul, o entitate imaterială, dar puternică, ne guvernează existența într-un mod inexorabil. Imaginează-ți timpul ca o clepsidră nesfârșită, care curge într-un ritm constant, marcând trecerea fiecărui moment din viața noastră. Clepsidra timpului este o metaforă a fragilității și vremelniciei omului, capturând în nisipul său fiecare amintire, fiecare bucurie și fiecare suferință.

Omul, în întreaga sa măreție și fragilitate, se regăsește prins în clepsidra timpului încă de la naștere. Fiecare bătăie a inimii este un strop în clepsidra, iar fiecare respirație adaugă o picătură. Cu fiecare clipă care trece, simțim cum nisipul timpului se scurge între degete, amintindu-ne că suntem doar călători trecători în acest labirint al existenței.

Oamenii se nasc și mor, iar clepsidra timpului continuă să curgă indiferent de bucuriile sau tristețile noastre. Suntem doar pioni în marea lui symfonie, unde fiecare notă reprezintă o experiență, o lecție sau o amintire. În fața clepsidrei timpului, stăm cu umilință, conștienți că suntem doar o parte infimă din întregul sau, asemenea unor picături de apă într-un ocean fără margini.

Fragilitatea omului devine evidentă în fața trecerii timpului. Corpurile noastre, cu toată tăria și rezistența lor aparentă, nu pot rezista în fața puterii ireversibile a clepsidrei. Îmbătrânirea, boala și moartea sunt doar câteva dintre manifestările timpului asupra noastră. Cu toate acestea, în această fragilitate se ascunde și frumusețea efemeră a vieții. Fiecare moment devine prețios, fiecare zâmbet devine neprețuit, știind că timpul nu așteaptă pe nimeni.

În vremelnicia noastră, căutăm sens și scop în această călătorie numită viață. Fiecare pas, fiecare greșeală și fiecare reușită contribuie la opul nostru personal, dar totul este sortit să se piardă în nisipul timpului. Cu toate acestea, chiar și în fața inevitabilului, omul găsește puterea de a crea, de a iubi și de a învăța. Acestea devin comori prețioase în călătoria noastră, amintiri care rămân să strălucească în clepsidra timpului chiar și după ce ultima picătură s-a scurs.

Clepsidra timpului, cu toată solemnitatea ei, ne amintește să apreciem fiecare moment, să îmbrățișăm fragilitatea noastră și să ne bucurăm de frumusețea vremelnică a existenței. În această călătorie efemeră, suntem chemați să fim conștienți de fiecare respirație și să lăsăm amprenta noastră în nisipul timpului, știind că, în cele din urmă, toate vor deveni parte dintr-o poveste mai mare, scrisă în cărțile timpului.

• O cafeluta minunata
• Ultima zi de vara
• Undeva in eternitate