Ciupercuța roșie – idee de ornament pentru grădină

Ideile simple au, de foarte multe ori, succesul cel mai mare. Piticii din grădină, la vremea lor, chiar mi s-au părut simpatici și mi-au dat impresia că pot spune o mulțime de povești. Dacă v-ați plictisit de clasicele decorațiuni, iată o alternativă. În curtea unei familii cu care sunt rudă prin alianță am găsit ceva tare vesel, colorat și simpatic. Ciupercuța roșie – idee de ornament pentru grădină.

O ciupercuță roșie. De fapt, sunt mai multe, însă de amorul artei le voi numi așa cum îmi sună melodios. O idee foarte simplă și probabil ușor de pus în practică. Dacă vrei decorațiuni și ai grădină, sculele potrivite, răbdare, imaginație și un dram de talent la lucru manual.

Ciupercuțe pentru decorul de grădină

Ciupercuța roșie mi-a atras atenția de cum am intrat în curte. M-a făcut să mă întreb ce mă împiedică să îmi fac una asemănătoare. Știu deja răspunsul: lenea, lipsa uneltelor și a timpului liber… Regret că nu am întrebat cine le-a făcut ciupercuțele de grădină. Data viitoare când ajung pe acolo mă documentez serios.

elefant.ro

Nu am de gând să aștept până când mă voi muta la casă (dacă se va întâmpla vreodată). Îmi voi aduce aproape o ciupercuță roșie care să îmi înveselească zilele. Poate sta la fel de bine și în apartament. Mă bate gândul să fac una care să fie nu doar ornament lucrat manual. Mi-ar plăcea să fie și lampă, dacă tot va ocupa spațiu în casă.

Decorațiune de grădină – ciuperca

Dacă vă decideți să faceți o asemenea decorațiune de grădină, iată mai jos cele mai potrivite culori de ulei. Sunt vesele, aprinse și protejează lemnul. Vă puteți face și singuri Ciupercuța roșie – idee de ornament pentru grădină. Clic pe poză.
mustash.ro
mustash.ro
Ciupercuța roșie – ornament pentru grădină, pentru casă, pentru zile senine și colorate. O idee pentru decorațiuni de grădină ieftine și plăcute ochiului.  Amenajarea grădinii este acum ieftină și ușor de realizat. Ideea cu ciupercile deja există și eu o ofer gratis doritorilor.

Imagini decorațiuni de grădină ieftine

Ciupercuța roșie - idee de ornament pentru grădină

ornament-gradina-ciuperci-rosii

Ciupercuța roșie - idee de ornament pentru grădină