Skip to main content

Samsung Galaxy S10+ și câteva poze din Spania

Samsung Galaxy S10+ a fost cadoul meu de 8 Martie. L-am cărat cinci luni după mine doar așa, de formă (de multe ori complet descărcat, uitat în ghiozdan). Acasă îmi bucură urechile și inima, căci în zilele când sunt liberă dormim împreună. Îmi spune povești din cărțile audio pe care mi le-am cumpărat. Cam atât până ieri, când am scos câinele în curte. S-au copt fructele din copăcelul vecinului, așa că mi-a trecut prin cap să văd ce poate minunatul meu să facă în privința pozelor. Știam că Samsung Galaxy S10+ este un telefon inteligent, însă nu mă așteptam la asemenea surprize. Am folosit doar câteva dintre funcțiile sale, la întâmplare. Veți vedea mai jos ce fotografii mi-au ieșit.

Fotografii făcute cu Samsung Galaxy S10+. Este, de fapt, aceeași imagine pozată din același loc, dar folosind alte și alte funcții ale telefonului. Read More

Icoană cu picioare lungi

Părea o zi ca oricare alta. Am făcut verificările, am completat actele, am adus câte ceva din depozit, am ajutat echipa când a fost necesar. La ora opt, în timp ce scriam hârtiile, pixul mi-a rămas suspendat în aer vreme de câteva secunde. La poarta gândurilor venite nu se știe de unde îmi băteau puternic, zgomotos, niște cuvinte: icoană cu picioare lungi. O bucurie ireală a pus stăpânire pe inima-mi sensibilă. Nu aveam nici o amintire legată de poezia/cântecul în care sunt cuprinse cuvintele. Totuși, inexplicabil, îmi trezeau sentimente de dincolo de lume. Un poet care poate descrie, în numai câteva vorbe, ceea ce alții nu pot exprima într-o viață, este oare uman? Sau e coborât dintr-o altă zonă a universului? Versuri cu aromă de anacronic. Am fost lașă. Nu am avut curajul de a urma chemarea. Abia la pauza de la ora nouă am ascultat, iar și iar, melodia. Apoi am fredonat-o, în sine-mi și în zgomotul mașinilor din fabrică, până la finalul zilei. Încă o mai ascult… Read More

Puiul de gugustiuc

Ma intorceam cu cainele de la plimbarea de pranz. Am zarit langa copacul din fata blocului o mogaldeata care statea ghemuita la baza pomului. Pentru a nu avea parte de vreun episod neplacut, am preferat sa bag intai cainele in casa, apoi sa ma intorc in fata blocului. Era un pui de gugustiuc, cel mai probabil cazut din cuib. Moale, ca si cum ar fi fost bolnav. L-am asezat in palma si l-am dus usurel in casa, cu gandul sa il trimit la cabinetul veterinar pentru un consult, caci voiam sa ii ofer o sansa la viata. Pana cand am reusit sa dau de medicul veterinar, ochii mi s-au indreptat catre geam si atunci am observat agitatie in fata blocului.

Inca un pui de gugustiuc statea cuminte pe trotuar, inconjurat de ambii sai parinti, tare agitati si neputinciosi. Mi-am dat seama ca un accident oarecare a facut ca ambii pui sa cada din pom. Pentru ca sunt inca micuti si au puf, nu pot zbura. Singura solutie a fost sa ii urc, pe rand, in pom, cat mai departe de agitatie si de pericole. Nu se pot intoarce la cuib (eu nici macar nu am reusit sa descopar unde este ascuns cuibul), dar macar sunt in siguranta o vreme, mi-am spus. Am urmarit cum parintii s-au invartit in jurul puilor, cum i-au incurajat si cum mai apoi i-au hranit.  Read More

Discuții amuzante la ceas de seară

Cu două zile în urmă, soțul meu a găsit mașina blocată în parcare între alte două mașini. Cu greu a reușit să o scoată, dar numai după ce a înjurat ca la ușa cortului. Drept răzbunare, când a avut ocazia, a blocat mașina vecinului, să îl învețe minte. Dimineața, când ne-am trezit, am rămas cu gurile căscate de uimire: omul reușise să iasă din parcare. Jos pălăria! a exclamat Mihai. Vecinul e meseriaș, e as la volan!

Abia când a coborât din casă a observat că mașina noastră fusese mutată și că purta urme negre de vopsea, lăsate de opelul vecinului. Nu vă pot povesti pe blog ce a fost la gura lui Mihai, dar sper să vă imaginați. Roșu la față și bombănind fără oprire, făcea tot felul de planuri de răzbunare, pe când eu încercam să îl potolesc spunându-i că i se pare că mașina a fost mutată, că legile în Scoția sunt aspre, că omul e la locul lui, echilibrat, bla bla…  Read More

Alfabetul limbii române

Mi-am luat un nou program de editare video. Ca să îl testez, am lucrat aproape două ore la un mic videoclip. A fost o joacă, o plăcere care mi-a amintit câte inventam când Ionuț era mititel, iar mijloacele de informare mult mai puține. Sper să le fie de folos părinților care vor să își ghideze copiii pe drumul anevoios al cunoașterii limbii române. Sper să mă ajutați să îl dau mai departe, din om în om.

Mă încearcă tot felul de regrete atunci când mă gândesc că nu aveam acces la tehnologie pe vremea când copilul meu învăța alfabetul. Îi cumpăram cărți și reviste, îi desenam litere, îl ajutam să le asocieze cu noi cuvinte și cu imagini pe care deja le putea recunoaște. Era greu, dar și plăcut totodată. Acum este mult mai ușor, căci avem acces la internet, avem telefoane, tablete și calculatoare. Din acest motiv încerc să le fiu astăzi părinților de folos, oferindu-le un mic videoclip cu alfabetul limbii române. Învățăm literele, învățăm cuvinte noi, învățăm limba română. Read More

Cum miroase toamna?

Cum miroase toamna? Miroase a gutuie dată în pârg, a floare îmbătrânită pe neștiute, a plăcintă cu mere prea repede mâncată, a cafea băută pe întuneric, a stele încremenite în tăceri brumate, a glezne fine învelite în șosete flaușate, a plete ciufulite de vânt, a pământ decorat cu lucioase castane, a ceață ascunzând pași grăbiți, a mozaic de culori care taie respirația, a crenguțe dezbrăcate ce par să își cheme înapoi copiii pierduți pe asfalt, a umbre care se lungesc în călduțul soarelui, a iarbă care își culcă pe pământ creștetul, a păsări plecate în căutarea soarelui, a povești foșnite de bagheta unei zâne, a nori dantelați dansând haotic, a ploi grele acoperind zări cenușii, a frunze ciobite care vibrează în dureri mute, a boabe de strugure strivite între dinți, a băncuțe abandonate în pustiul parcurilor, a păduri împodobite în giulgiu galben-arămiu, a nostalgii îndulcite de plăcinta cu dovleac, a tufănele înălțând petale spre Read More

Cărți, cărți și iar cărți

Cărți, cărți și iar cărți. Nu îmi pot imagina viața fără cărți. Nici nu vreau să îmi imaginez o asemenea viață. Ar fi tristă, pustie, goală, dureros de liniară. Mi-ar fi plăcut să pot scrie cărți. Îmi dau seama că nu sunt capabilă de așa ceva, motiv pentru care le cumpăr pe ale altora, mă scufund cu toată ființa mea în ele și ies de acolo un om nou, mai bogat, mai informat, mai fericit. Uneori, când am timp liber, le fotografiez în fel și chip, căci îmi place să le imortalizez și mai apoi să le arăt celor pe care îi cunosc, dar îmi sunt departe. Îmi place să le privesc, căci îmi dau întotdeauna o stare de bine. Îmi place în primul rând să le citesc. Motivele nu cred că mai trebuie să le amintesc.

De aseară mă bate un nou gând: să deschid pe facebook un nou grup, unul cu și despre cărți. Știu, mai sunt câteva sute/mii de asemenea grupuri. Nu va fi al meu mai cu moț. Dar va fi acolo pentru cei care doresc să se bucure de tot ceea ce cărțile aduc în viața omului. Nu am prea mult timp liber, ceea ce înseamnă că nu mă voi putea ocupa de grup așa cum mi-aș dori. Voi putea doar, din când în când, să Read More

Duminica în familie

Îmi amintesc cu o ușoară nostalgie de perioada când, copil fiind, trăiam după regulile impuse de părinți. Duminica era ziua pe care, cu sfințenie, o petreceam în familie. Dacă vremea era bună, ieșeam pe undeva la plimbare, de obicei în natură. Toamna, de exemplu, ne plăcea să admirăm culorile cu care se împodobeau pădurile. Nu făceam poze, dar vă jur că în minte încă mai am, nealterate, amintirile păstrate de atunci: pădurea este uimitoare in fiecare toamnă. Dacă vremea nu era prea bună, rămâneam în casă. Părinții găteau, iar noi, copiii, făceam curățenie prin casă. La prânz, orice activitate gospodărească înceta. Ne așezam la masa festivă, în sufragerie, fie singuri, fie împreună cu ceva prieteni veniți în vizită. După ce mâncam, de obicei jucam rummy sau cărți.

Adult fiind, am rătăcit undeva pe drumul vieții obiceiul de a petrece duminica în familie, așa cum făceau ai mei. E drept că întotdeauna am trăit după cum mi-a dictat instinctul, dorința de moment. Au fost duminici în care atât eu, cât și copilul meu, am Read More

Cafeaua e mai bună când o bei cu prietenii

Mă trezea întotdeauna aroma de cafea. Ridicam pleoapele și zâmbetul tău mă întâmpina ca un soare de vară. Ne ascundeam amândoi în bucătărie. Ne simțeam ca niște conspiratori dornici să schimbe lumea. Mica noastră lume. Povesteam câte în lună și în stele, ascunși în fumul țigărilor, protejați de aburul cafelelor. Cu o mângâiere îmi alungai spaimele, cu un zâmbet mă făceai să uit dezamăgirile. Îmi dădeai curajul de a lupta cu viața și îmi stăteai scut la fiecare pas. Ne făceam planuri de viitor. Despre unele dintre ele știam că sunt irealizabile, însă ne distram grozav imaginându-ne acel “cum ar fi…”.

Mii de asemenea dimineți am savurat împreună și toate au avut gustul inconfundabil dulce-amărui al cafelei vorbite cu cel mai bun prieten, cu tine, iubitul meu. Apoi, din senin, un nor negru ne-a întunecat fericirea și ne-a răpit magia în care ne învăluiam. Te-ai lăsat de băut cafea. Mi-ai dat și mie viața peste cap când ai luat, independent de voința ta, această decizie. Ai distrus vraja. Demoni de tot felul umblă Read More