Skip to main content

Puiul de gugustiuc

Ma intorceam cu cainele de la plimbarea de pranz. Am zarit langa copacul din fata blocului o mogaldeata care statea ghemuita la baza pomului. Pentru a nu avea parte de vreun episod neplacut, am preferat sa bag intai cainele in casa, apoi sa ma intorc in fata blocului. Era un pui de gugustiuc, cel mai probabil cazut din cuib. Moale, ca si cum ar fi fost bolnav. L-am asezat in palma si l-am dus usurel in casa, cu gandul sa il trimit la cabinetul veterinar pentru un consult, caci voiam sa ii ofer o sansa la viata. Pana cand am reusit sa dau de medicul veterinar, ochii mi s-au indreptat catre geam si atunci am observat agitatie in fata blocului.

Inca un pui de gugustiuc statea cuminte pe trotuar, inconjurat de ambii sai parinti, tare agitati si neputinciosi. Mi-am dat seama ca un accident oarecare a facut ca ambii pui sa cada din pom. Pentru ca sunt inca micuti si au puf, nu pot zbura. Singura solutie a fost sa ii urc, pe rand, in pom, cat mai departe de agitatie si de pericole. Nu se pot intoarce la cuib (eu nici macar nu am reusit sa descopar unde este ascuns cuibul), dar macar sunt in siguranta o vreme, mi-am spus. Am urmarit cum parintii s-au invartit in jurul puilor, cum i-au incurajat si cum mai apoi i-au hranit.  Read More

Discuții amuzante la ceas de seară

Cu două zile în urmă, soțul meu a găsit mașina blocată în parcare între alte două mașini. Cu greu a reușit să o scoată, dar numai după ce a înjurat ca la ușa cortului. Drept răzbunare, când a avut ocazia, a blocat mașina vecinului, să îl învețe minte. Dimineața, când ne-am trezit, am rămas cu gurile căscate de uimire: omul reușise să iasă din parcare. Jos pălăria! a exclamat Mihai. Vecinul e meseriaș, e as la volan!

Abia când a coborât din casă a observat că mașina noastră fusese mutată și că purta urme negre de vopsea, lăsate de opelul vecinului. Nu vă pot povesti pe blog ce a fost la gura lui Mihai, dar sper să vă imaginați. Roșu la față și bombănind fără oprire, făcea tot felul de planuri de răzbunare, pe când eu încercam să îl potolesc spunându-i că i se pare că mașina a fost mutată, că legile în Scoția sunt aspre, că omul e la locul lui, echilibrat, bla bla…  Read More

Alfabetul limbii române

Mi-am luat un nou program de editare video. Ca să îl testez, am lucrat aproape două ore la un mic videoclip. A fost o joacă, o plăcere care mi-a amintit câte inventam când Ionuț era mititel, iar mijloacele de informare mult mai puține. Sper să le fie de folos părinților care vor să își ghideze copiii pe drumul anevoios al cunoașterii limbii române. Sper să mă ajutați să îl dau mai departe, din om în om.

Mă încearcă tot felul de regrete atunci când mă gândesc că nu aveam acces la tehnologie pe vremea când copilul meu învăța alfabetul. Îi cumpăram cărți și reviste, îi desenam litere, îl ajutam să le asocieze cu noi cuvinte și cu imagini pe care deja le putea recunoaște. Era greu, dar și plăcut totodată. Acum este mult mai ușor, căci avem acces la internet, avem telefoane, tablete și calculatoare. Din acest motiv încerc să le fiu astăzi părinților de folos, oferindu-le un mic videoclip cu alfabetul limbii române. Învățăm literele, învățăm cuvinte noi, învățăm limba română. Read More

Cum miroase toamna?

Cum miroase toamna? Miroase a gutuie dată în pârg, a floare îmbătrânită pe neștiute, a plăcintă cu mere prea repede mâncată, a cafea băută pe întuneric, a stele încremenite în tăceri brumate, a glezne fine învelite în șosete flaușate, a plete ciufulite de vânt, a pământ decorat cu lucioase castane, a ceață ascunzând pași grăbiți, a mozaic de culori care taie respirația, a crenguțe dezbrăcate ce par să își cheme înapoi copiii pierduți pe asfalt, a umbre care se lungesc în călduțul soarelui, a iarbă care își culcă pe pământ creștetul, a păsări plecate în căutarea soarelui, a povești foșnite de bagheta unei zâne, a nori dantelați dansând haotic, a ploi grele acoperind zări cenușii, a frunze ciobite care vibrează în dureri mute, a boabe de strugure strivite între dinți, a băncuțe abandonate în pustiul parcurilor, a păduri împodobite în giulgiu galben-arămiu, a nostalgii îndulcite de plăcinta cu dovleac, a tufănele înălțând petale spre Read More

Cărți, cărți și iar cărți

Cărți, cărți și iar cărți. Nu îmi pot imagina viața fără cărți. Nici nu vreau să îmi imaginez o asemenea viață. Ar fi tristă, pustie, goală, dureros de liniară. Mi-ar fi plăcut să pot scrie cărți. Îmi dau seama că nu sunt capabilă de așa ceva, motiv pentru care le cumpăr pe ale altora, mă scufund cu toată ființa mea în ele și ies de acolo un om nou, mai bogat, mai informat, mai fericit. Uneori, când am timp liber, le fotografiez în fel și chip, căci îmi place să le imortalizez și mai apoi să le arăt celor pe care îi cunosc, dar îmi sunt departe. Îmi place să le privesc, căci îmi dau întotdeauna o stare de bine. Îmi place în primul rând să le citesc. Motivele nu cred că mai trebuie să le amintesc.

De aseară mă bate un nou gând: să deschid pe facebook un nou grup, unul cu și despre cărți. Știu, mai sunt câteva sute/mii de asemenea grupuri. Nu va fi al meu mai cu moț. Dar va fi acolo pentru cei care doresc să se bucure de tot ceea ce cărțile aduc în viața omului. Nu am prea mult timp liber, ceea ce înseamnă că nu mă voi putea ocupa de grup așa cum mi-aș dori. Voi putea doar, din când în când, să Read More

Duminica în familie

Îmi amintesc cu o ușoară nostalgie de perioada când, copil fiind, trăiam după regulile impuse de părinți. Duminica era ziua pe care, cu sfințenie, o petreceam în familie. Dacă vremea era bună, ieșeam pe undeva la plimbare, de obicei în natură. Toamna, de exemplu, ne plăcea să admirăm culorile cu care se împodobeau pădurile. Nu făceam poze, dar vă jur că în minte încă mai am, nealterate, amintirile păstrate de atunci: pădurea este uimitoare in fiecare toamnă. Dacă vremea nu era prea bună, rămâneam în casă. Părinții găteau, iar noi, copiii, făceam curățenie prin casă. La prânz, orice activitate gospodărească înceta. Ne așezam la masa festivă, în sufragerie, fie singuri, fie împreună cu ceva prieteni veniți în vizită. După ce mâncam, de obicei jucam rummy sau cărți.

Adult fiind, am rătăcit undeva pe drumul vieții obiceiul de a petrece duminica în familie, așa cum făceau ai mei. E drept că întotdeauna am trăit după cum mi-a dictat instinctul, dorința de moment. Au fost duminici în care atât eu, cât și copilul meu, am Read More

Cafeaua e mai bună când o bei cu prietenii

Mă trezea întotdeauna aroma de cafea. Ridicam pleoapele și zâmbetul tău mă întâmpina ca un soare de vară. Ne ascundeam amândoi în bucătărie. Ne simțeam ca niște conspiratori dornici să schimbe lumea. Mica noastră lume. Povesteam câte în lună și în stele, ascunși în fumul țigărilor, protejați de aburul cafelelor. Cu o mângâiere îmi alungai spaimele, cu un zâmbet mă făceai să uit dezamăgirile. Îmi dădeai curajul de a lupta cu viața și îmi stăteai scut la fiecare pas. Ne făceam planuri de viitor. Despre unele dintre ele știam că sunt irealizabile, însă ne distram grozav imaginându-ne acel “cum ar fi…”.

Mii de asemenea dimineți am savurat împreună și toate au avut gustul inconfundabil dulce-amărui al cafelei vorbite cu cel mai bun prieten, cu tine, iubitul meu. Apoi, din senin, un nor negru ne-a întunecat fericirea și ne-a răpit magia în care ne învăluiam. Te-ai lăsat de băut cafea. Mi-ai dat și mie viața peste cap când ai luat, independent de voința ta, această decizie. Ai distrus vraja. Demoni de tot felul umblă Read More

Haiku de toamnă în roș-negru

Haiku de toamnă

Umblu prin toamnă

În roș-negru îmbrăcat

Scut îmi e ploaia.

Nu știu cum e în România astăzi, însă în Scoția plouă și bate un vânt turbat. Un bun motiv să stau în casă, să beau cafea, să citesc o carte și să scriu pe blog un haiku de toamnă. Aveți chef să vă jucați alături de mine? Poza care mi-a dat impulsul este aici, așteptându-vă.  Read More

Ultima zi a lunii mai

Ultima zi a lunii mai ne aduce, an de an, câte un dulce-amar de viață văratică. Dacă mai există persoane care se întreabă la ce folosește un blog, ofer gratuit răspunsul: datorită celor scrise pe blog, poți observa ușor cum anumite stări se repetă, obsesiv, la fiecare 365 de zile. Pentru noi, 31 mai înseamnă decizii luate pe moment, decizii pe care nu le-am regretat și nu le regretăm. În urmă cu doi ani, din pur senin de mai, ne-am hotărât să plecăm la mare. Anul trecut pe această vreme băieții mei își cumpărau bilete de avion pentru a merge în Scoția la muncă. Anul acesta, în același 31 mai, dintr-un impuls născut în aburii primei cafele, am cumpărat bilete de avion pentru sora și cumnatul meu, să îi avem lângă noi și să îi ajutăm să își croiască o viață mai bună.

De ce dulce-amar? Pentru că la mare am plecat fără câine, iar în Scoția am venit nu pentru că ne-ar fi atras cultura lor, frumusețea peisajelor (incontestabilă, dealtfel), vremea capricioasă ori felul de a fi al locuitorilor. Am ajuns aici împinși de dorința de a construi un nou viitor, de a scăpa de griji materiale și de răutatea românilor care nu mai aveau loc de câinele meu. Aș minți dacă aș spune că Read More

Poveste din Marea Nordului – ascophyllum nodosum

Nisipurile de argint erau acoperite de o plasă neagră, o broderie fină ce își întindea tentaculele spre marea aflată la reflux. M-am înfiorat de teamă și de plăcere văzând algele marine încărcate cu boabe aurii, ca niște stafide uitate la soare de-un gospodar nepriceput ori doar grăbit. Dacă le-am oferi condițiile ideale, plantele astea negre ar putea cotropi pământul întreg, s-ar cocoța pe noi și ne-ar înghiți, înfometate de atâta nemișcare și de tot frigul îndurat în Marea Nordului. M-am scuturat ca după un vis urât și le-am pozat din diverse unghiuri, dornică să le descopăr secretele. Nu le cunoșteam numele, dar mi s-a spus că ar putea fi ascophyllum nodosum.

Ce nume urât pentru o plantă atât de interesantă! Într-o zi, când am să fiu mai odihnită și mai cu chef de scris, le voi da eu un nume pe care să îl merite și care să le reprezinte pe deplin. Voi scrie atunci despre alge marine cum nimeni nu a mai scris. Le voi face vedete pe internet, probabil chiar pe acest blog, căci el găzduiește povești cu priză la public. Promisiunea Read More