Category: Copilul din mine

Am adormit târziu aseară, mult după miezul nopții, când calendarul arăta că suntem deja în data de 11 septembrie 2019. Mi-am urat în gând un scurt La mulți ani! și am dat drumul unui documentar de pe netflix. Probabil somnul m-a furat imediat, căci nu îmi amintesc nimic. Eram dărâmată de oboseală. Tocmai încheiasem un alt ciclu de patru zile muncite pe brânci, câte 12 ore luuungi. Îmi propusesem să dorm până târziu, să fiu în formă astăzi.

La un moment dat am deschis ochii. 6 dimineața. Telefonul îmi țiuia în draci. La fel și calculatorul. Mesaj după mesaj năvăleau urările în casa și în viața mea. Mi-am amintit că s-a făcut 11 septembrie. Am coborât din pat beată de somn. Am încălzit restul de cafea rămas de aseară. Read More

Anul trecut pe vremea asta… eram la Miriacheddu, în Sardinia, sărbătorind apropiata sosire a lui 11 septembrie. Au ascuns acolo, între dealurile pline de măslini, în restaurantul micuț, dar cochet, cel mai bun vin alb pe care l-am gustat vreodată. Iar bucătarii lor știu să facă cele mai bune platouri din lume. Mă simțeam groaznic de obosită, dar fericită. Împărțeam fiecare clipire cu bărbatul pe care îl iubesc. Vacanța în Sardinia a fost cadoul lui pentru ziua mea de naștere.

Anul acesta, la 365 de zile distanță, stăm în casă, fiecare pe calculatorul lui, întrebându-ne cum vom sărbători mâine. Aș fi vrut să fac un tort, dar mă simt prea obosită. Ar fi vrut să mă ducă la mare, dar e prea frig. Am fi vrut să îl avem pe Ionuț lângă noi, dar e plecat în țară. Îl avem pe Bruno alături. Probabil ziua de mâine va începe cu o plimbare prin pădure și se va încheia la Read More

Peste sat se lăsa înserarea. Eram obosită după 12 ore de muncă. Eram nervoasă. Ne-am oprit la magazin să cumpărăm pâine și ceva dulciuri. De pe un raft mi-a făcut cu ochiul un cub Rubik. În clipa când l-am văzut, frumos ambalat într-o cutie, am știut că este exact ceea ce îmi trebuie pentru momentele când aș dori să împart pumni în stânga și în dreapta. Jocul ăsta mă va scăpa de stres, așa cum a făcut întotdeauna, mi-am spus în gând. L-am luat cu grijă și l-am așezat în coș, fără să îmi pese că voi plăti 6 lire pentru el. Ce, sufletul meu nu merită banii ăștia?

A trecut o oră până când, acasă, mi-am amintit de cubul Rubik, dar asta numai din cauză că eram înfometată, aveam treburi de rezolvat, aveam un câine de scos la plimbare etc. Am pus jocul pe pat și m-am dus să verific dacă Bruno are apă rece în castron. Când m-am întors în dormitor, Mihai râdea în hohote. În palma stângă ținea cutia colorată. În dreapta, o punguță. În punguță, bucățele de carton. Nu mi-a venit să îmi cred ochilor. Am verificat cutia. Apoi am citit (într-un final!) ceea ce scria pe ambalaj: puzzles.

Da, în interiorul cutiei nu era nici un cub Rubik, ci doar puzzles. Vina îmi aparține în totalitate, desigur. Am fost așa entuziasmată de faptul că, în sfârșit, am iarăși un cub Rubik, încât nu am văzut nimic altceva. Problema nu sunt cele 6 lire plătite pentru puzzle, ci faptul că acum mă simt ca un copil care a fost lăsat să privească vitrina cofetăriei, dar nu a primit nimic dulce. Vreau un cub Rubik! Acum! Dar vreau unul adevărat, nu unul scoțian.

Samsung Galaxy S10+ a fost cadoul meu de 8 Martie. L-am cărat cinci luni după mine doar așa, de formă (de multe ori complet descărcat, uitat în ghiozdan). Acasă îmi bucură urechile și inima, căci în zilele când sunt liberă dormim împreună. Îmi spune povești din cărțile audio pe care mi le-am cumpărat. Cam atât până ieri, când am scos câinele în curte. S-au copt fructele din copăcelul vecinului, așa că mi-a trecut prin cap să văd ce poate minunatul meu să facă în privința pozelor. Știam că Samsung Galaxy S10+ este un telefon inteligent, însă nu mă așteptam la asemenea surprize. Am folosit doar câteva dintre funcțiile sale, la întâmplare. Veți vedea mai jos ce fotografii mi-au ieșit.

Fotografii făcute cu Samsung Galaxy S10+. Este, de fapt, aceeași imagine pozată din același loc, dar folosind alte și alte funcții ale telefonului. Read More

Părea o zi ca oricare alta. Am făcut verificările, am completat actele, am adus câte ceva din depozit, am ajutat echipa când a fost necesar. La ora opt, în timp ce scriam hârtiile, pixul mi-a rămas suspendat în aer vreme de câteva secunde. La poarta gândurilor venite nu se știe de unde îmi băteau puternic, zgomotos, niște cuvinte: icoană cu picioare lungi. O bucurie ireală a pus stăpânire pe inima-mi sensibilă. Nu aveam nici o amintire legată de poezia/cântecul în care sunt cuprinse cuvintele. Totuși, inexplicabil, îmi trezeau sentimente de dincolo de lume. Un poet care poate descrie, în numai câteva vorbe, ceea ce alții nu pot exprima într-o viață, este oare uman? Sau e coborât dintr-o altă zonă a universului? Versuri cu aromă de anacronic. Am fost lașă. Nu am avut curajul de a urma chemarea. Abia la pauza de la ora nouă am ascultat, iar și iar, melodia. Apoi am fredonat-o, în sine-mi și în zgomotul mașinilor din fabrică, până la finalul zilei. Încă o mai ascult… Read More

Ma intorceam cu cainele de la plimbarea de pranz. Am zarit langa copacul din fata blocului o mogaldeata care statea ghemuita la baza pomului. Pentru a nu avea parte de vreun episod neplacut, am preferat sa bag intai cainele in casa, apoi sa ma intorc in fata blocului. Era un pui de gugustiuc, cel mai probabil cazut din cuib. Moale, ca si cum ar fi fost bolnav. L-am asezat in palma si l-am dus usurel in casa, cu gandul sa il trimit la cabinetul veterinar pentru un consult, caci voiam sa ii ofer o sansa la viata. Pana cand am reusit sa dau de medicul veterinar, ochii mi s-au indreptat catre geam si atunci am observat agitatie in fata blocului.

Inca un pui de gugustiuc statea cuminte pe trotuar, inconjurat de ambii sai parinti, tare agitati si neputinciosi. Mi-am dat seama ca un accident oarecare a facut ca ambii pui sa cada din pom. Pentru ca sunt inca micuti si au puf, nu pot zbura. Singura solutie a fost sa ii urc, pe rand, in pom, cat mai departe de agitatie si de pericole. Nu se pot intoarce la cuib (eu nici macar nu am reusit sa descopar unde este ascuns cuibul), dar macar sunt in siguranta o vreme, mi-am spus. Am urmarit cum parintii s-au invartit in jurul puilor, cum i-au incurajat si cum mai apoi i-au hranit.  Read More