Skip to main content

Mi-ai adus urâțenia asta de “cache corso”

Am cunoscut acum câțiva ani pe fb o doamnă, mândră posesoare de canisă de cane corso. M-a ajutat voluntar când Bruno a avut niște probleme de sănătate și pentru asta îi sunt veșnic recunoscătoare. Acolo unde medicii veterinari au eșuat, ea a găsit problema și mi-a oferit soluția. Din când în când doamna pune poze cu animalele pe care le are sau cărora deja le-a găsit stăpâni responsabili. Niciodată nu mă pot mira îndeajuns de frumusețea câinilor ei, fie că sunt gri, fie că sunt negri, fie ei masculi sau femele, tineri sau mai puțin tineri.

Așa s-a întâmplat și acum, când pe pagina ei am văzut fotografia unei cățelușe superbe. L-am întrebat pe Mihai dacă își amintește de doamna care are canisă de cane corso. După cum mă așteptam, soțul meu chiar își amintea. L-am chemat să vadă unul dintre exemplare, o femelă a cărei frumusețe m-a dat pe spate. Am pus link mai sus spre poza ei, în caz că vreți să admirați un exemplar deosebit. Read More

Nu te teme. Totul va fi bine

Înconjurată de tăceri asurzitoare, mă pierd printre sutele de informații care îmi bombardează creierul. Ascunsă adânc în subconștient, o întrebare nu îmi dă pace. Sătulă de șuieratul ei de sirenă, o scot la suprafață: cum vom face bani pentru a putea supraviețui până trece criza provocată de covid-19? Desigur, dacă vom supraviețui coronavirusului. Izolată în propria casă, ieșind doar în curte pentru a lăsa câinii să își golească burțile și să alerge, cu ochii pe știri de dimineață și până târziu în noapte, îmi dau seama că vor veni timpuri grele. Totul se mută în online, mă încurajez. Tu ești deja bine înfiptă aici. Ai bloguri pe care poți scrie pentru a promova afacerile altora. Ai un loc al tău unde îți poți croșeta cuvintele ca să le dai lumii sub orice formă vrei.

Nu te teme. Totul va fi bine. Încurajările astea îmi dovedesc că sunt la fel de naivă ca în copilărie. Se întâmpla să fac câte o prostie. Fie luam o notă nu chiar bună, fie mă băteam cu vreun copil în fața blocului, fie nu intram în casă la ora stabilită de părinți. Știam că voi fi pedepsită. Urcam cele trei etaje cu inima bubuind de frică. Nu te teme. Totul va fi bine. I se va face milă de tine și te va ierta. Dar tata nu mă ierta niciodată înainte de Read More

Între vis și realitate (3)

Delicii gastronomice

A descoperit Mihai niște ștrudele cu mere, un deliciu. Pentru el, căci mie nu îmi plac deloc. Prefer oricând o ciocolată cinstită.

Gânduri la cafea

M-am mirat și m-am rușinat când am văzut cum semenii mei goleau rafturile magazinelor. Am râs și am făcut o mulțime de glume în casă. Astăzi nu mai pot. Situația pare să se împută de la o zi la alta, de la o oră la alta. Dacă, totuși, oamenii care și-au făcut ceva provizii aveau dreptate să nu stea cu frigiderul gol? Ce fac eu dacă decid autoritățile să închidă tot pe motiv de pandemie de coronavirus? Pe cine trimit să îmi cumpere ce îmi trebuie: “Nu, nu vreau nimic de la tesco sau lidl. Te rog să îmi iei de la magazinul polonez niște pișcoturi șprițate, ficăciori de pui și mere ionatane.”?

După ce Scoția a intrat în rândul lumii etalând rafturi goale prin magazine, am lăsat rușinea deoparte și am dat o comandă online destul de serioasă. Read More

Un obiect greu de identificat

I-am văzut cum scormoneau pământul. În priviri le strălucea foamea de nou. Curiozitatea m-a împins tot mai aproape. Mi s-a facut milă de iarba ofilită care zbura de colo-colo, aruncată fără pic de respect. Din pământul care mustea de apă a răsărit un obiect greu de identificat. Arăta ca un ou de struț. Nu am văzut niciodată unul, dar așa îmi imaginez că trebuie să fie. Culoarea îi era nedefinită. Un amestec de pământiu cu mov. De câte ori câinii îl strângeau în dinți, din el curgea o zeamă mocirlită.

Am avut o străfulgerare. Asta nu cumva e jucăria pe care Bruno a pierdut-o cu două ierni în urmă, pe când se juca singur în curte? Da, da, e chiar bietul maimuțoi pe care Mihai l-a câștigat cândva la Profi cu bonul fiscal. Habar nu am dacă a avut vreodată nume, dar îmi amintesc exact că o vreme a stat frumos în bibliotecă alături de frații săi și de alte maimuțoaie. I-am făcut-o cadou câinelui când Read More

Încă nu știu încotro mă îndrept

Mi-a fost iarna atât de grea, încât la un moment dat am crezut că nu voi mai apuca o altă primăvară. Mă izolasem de lume. Singură pe creanga mea desfrunzită, vedeam totul în cenușiu și negru, ca un doliu purtat după pofta-mi de viață pierdută, după dragostea pentru oameni, după râsul care altădată umplea zările. Știam că trebuie să îmi iau zborul, să îmi îndrept privirile către verde crud și albastru senin. Nu găseam nicăieri curajul de a-mi întinde aripile, de a rupe odată plasa care mă ținea captivă, de a mă scutura din amorțeala care îmi cuprindea sufletul.

Într-o dimineață, la ora cinci, atunci când soarele și-a coborât razele către pământ, din pur senin am ridicat capul, am zâmbit, am întins aripile Read More

Verde crud și albastru senin

Strâng din ochi până când ridurile devin mult mai pronunțate decât sunt în realitate. Mă orbește verdele crud care a umplut zarea. Mă orbește albastrul senin al cerului primăvăratic. Nu am nevoie să țin ochii deschiși. Imaginea mi s-a întipărit pentru totdeauna pe retină. O pot readuce la viață oricând, cu doar o clipire. “Întoarce poza, că ai lăsat copacii culcați la orizontală, de parcă încă ar dormita în iarna grea”, îmi șoptește o voce. Nu întorc nimic. Tocmai aici e farmecul. Nu vreau ca oamenii să vadă niște banali copaci etalându-și podoabele rămase agățate în crengi încă de dinainte de Crăciun. Vreau ca ochii și sufletele să li se umple de verde crud și albastru senin. Vreau ca primăvara să le fie la fel de fericită pe cât îmi este mie inima când mă uit la această poză. Read More

Între vis și realitate (1)

Delicii gastronomice

Mâncărica de fasole alături de care am așezat niște castraveți murați și minciunelele poloneze din aluat foarte subțire mi-au încântat ieri simțurile. Concluzia a fost că nu trebuie să mănânci zi de zi cine știe ce preparate sofisticate pentru a-ți bucura inima, ochii și papilele gustative.

Gânduri la cafea

Situația în lume pare tot mai împuțită. Coronavirusul mă sperie, însă nu atât de tare încât să mă facă să golesc rafturile magazinelor. Locuiesc într-o țară civilizată și am convingerea că autoritățile nu ne vor lăsa să murim (rușinos) de foame. Read More

Vidre, șopârle, crocodili și alte lighioane

De ce oare spunem “bani lichizi”, când ei sunt cât se poate de solizi? Și ce înseamnă când vezi două vidre jucându-se nestingherite pe puținele valori lichide pe care le ai în casă? E oare semn că trebuie să te ridici de pe scaun și să arăți lumii câteva dintre lighioanele pe care le-ai adunat de-a lungul vremii? Probabil da, căci altfel nu îmi explic de ce îmi petrec dimineața de sâmbătă postând pe blog poze cu tot felul de șopârle, crocodili și alte animale mai mult sau mai puțin înspăimântătoare.

Două vidre. Le-am remarcat astăzi, din pură întâmplare, pe bancnota scoțiană de 10 lire. Trebuie să știți că banii ăștia nu au nici o valoare în România. Cei care au plecat din Scoția cu bani lichizi și-au luat o mare păcăleală. Nici o bancă de la noi nu se uită spre lirele scoțiene. Dacă vrei să poți folosi lire în România, trebuie să le schimbi pe cele scoțiene cu unele englezești înainte de a ajunge în România, Read More

Crevetii de altadata

Crevetii de altadata

I-am vazut de la intrarea in magazin. M-am repezit ca uliul si am inhatat o punga, de parca era ultima. Abia asteptam sa ies, sa pot manca. Imi fusese dor de “creveti”. In masina, de cum am deschis punga, am fost de neoprit: vai, cat sunt de buni! vai, ce pofta mi-a fost! vai, ce combinatie delicata de sarat si dulce! vai, dar nu vrei sa gusti? vai, sunt atat de buni si delicati!
Vazand ca nu scapa de mine si probabil curios, Mihai a intins mana si a luat un “crevete”. Aproape ca l-a scuipat.
-Ce porcarie! Parca ar fi coaja de mamaliga.
Am strambat coltul gurii ca un copil care e gata sa planga si am zis, pe un ton miorlait:
-Mie imi plac.
-Pai da, fiindca tie iti place mamaliga.
Read More

Brad de Craciun din carti

Brad de Craciun din carti. Imi doream de cativa ani asa ceva, insa doar acum se pare ca i-a venit vremea. A iesit mai dragut decat ma asteptam. Presimt ca il voi desface mai repede decat o faceam in alti ani, pentru ca am nevoie de hrana, iar cartile sunt pentru mine seva din care imi iau vlaga.

Am folosit cateva dintre ornamentele pentru Craciun pe care le pregatisem, iar in varf am asezat un maimutoi handmade pe care l-am cumparat din Spania. A fost destul de scump, dar nu as fi plecat fara el nici daca ma intorceam pe jos in Scotia.

Poze cu bradul de Craciun facut din carti: Read More