Când mă fac mare

Când mă fac mare,

toți mă vor iubi ca atunci când eram mic, când îmi prindeau mânuțele în palmele lor bătătorite și mă trăgeau spre ei, să îmi sărute obrajii îmbujorați. Mă vor iubi ca și cum nu mi-ar fi crescut țepoasă barba, ca și cum nu aș speria pruncii cu vocea-mi groasă și cu sprâncenele mult împreunate, ca și cum răsuflarea nu mi-ar mirosi a alcool, a parizer, a sărăcie. Mă vor iubi? Nuuu, o vor iubi pe mama prin toate orificiile de câte ori ceva nu le va conveni la mine.

Când mă fac mare,

vin și mă întind la picioarele tale, să-ți cânt toate dorurile pe care nu ți le-am spus când trăiam. Te învelesc în valurile albite de-atâta drum și-ți dăruiesc cea mai de preț comoară. Scoica. Nu pot uita cât de mult o iubeai și cât de fericit păreai când puteai atinge perla din interior. Vin susurându-mi chemarea ancestrală. Vin să te iau în adâncuri, căci mult te-am iubit și mult mi-e dor de tine. Dar pentru toate astea va trebui să-mi îndeplinești ultima dorință, să îmi arunci în ape cenușa.

Când mă fac mare,

probabil o să-mi spui că-i mai frumos cu neuronul decât cu tendonul. N-o să-nțeleg nimic, dar o să știu că e de rău pentru mine, așa că o să te iau de o aripă și-o să te învârt până amețești. O să dau cu tine de pământ și-o să-ți rup os cu os. Nimeni nu va veni să te apere, căci nimeni nu se pune cu unul mare și tare. Toți sunt viteji doar atâta timp cât ăia cu care se luptă sunt mai mici, mai nevolnici, mai prăpădiți. Cu ăștia mari ca mine nu se pune nimeni.

Când mă fac mare,

o să te întreb dacă-ți plăceam mai mult când eram munte. Sau deal. Sau nor. Sau ce nu ți-a convenit la mine când eram vulcan și de ce te-ai străduit atât de tare să mă schimbi. De ce, când dorința ți-a fost împlinită, când eu nu am mai fost eu, deodată nu ți-a mai plăcut de mine, deodată ai urlat că nu mă mai recunoști, că nu-s eu cel de care te-ai îndrăgostit cândva. L-ai vrut înapoi pe ăla de atunci, fără să înțelegi că ăla nu mai există decât în amintirile tale.

Când mă fac mare,

sper să fiu mai curajos. Să te privesc în ochii de foc și să-ți șoptesc toată iubirea pe care am adunat-o în piept. Să-ți cânt la ureche melodia care îmi bântuie sufletul dintotdeauna. Să te ating timid, cu vârful unui deget tremurând. Să fiu vocea durerilor tale. Să fiu brațul moale pe care să îți odihnești veșnicia. Să-ți fiu, chiar și pentru o clipă, cuib călduros. Să adun în mine toate lacrimile tale, și râsul în cascade, și focul din adânc. Să-ți fiu…

Tu ce planuri ai pentru când te faci mare?

Multe fete vor săruta broscoi urâți, cu speranța că aceștia se vor transforma în prinți.

Ai aflat că suma viciilor rămâne constantă?