Să mergi pe calea regilor poate fi, la prima vedere, o plăcere și o onoare deopotrivă, însă nu trebuie să uiți, omule, că mulți regi au sfârșit prost, unii mai devreme, alții mai târziu. Pe mine mă distrează grozav la muncă persoanele care îi invidiază pe lideri, fie ei niște simpli șefi de linie, fie ei mari manageri. Li se pare că aceștia au o viață ușoară, că nu trebuie să facă muncă fizică epuizantă și nici să alerge ca disperații pentru ca totul să fie permanent în regulă. Mai mult, “afurisiții” au și salarii mai mari. Mereu le spun acestor oameni, deși mulți am convingerea că nu înțeleg nimic: Dacă tu, om de rând, nu poți educa un copil, nu poți stăpâni un câine și uneori nu îți poți ține în frâu sentimentele, de ce crezi că ți-ar fi ușor să ajungi manager și să coordonezi echipe întregi, să faci ca totul să meargă uns într-o fabrică?
Uneori pare ușor să ajungi pe calea regilor, dar trebuie să te asiguri că o vei putea străbate pe toată, indiferent de câte obstacole îți vor ieși în cale. Câți dintre noi s-au născut să fie lideri? Câți dintre noi pot face asta? Vă spun eu: prea puțini sunt cu adevărat talentați, pricepuți în respectiva meserie. Cu diplomă sau fără, moștenind un tron sau câștigându-l din întâmplare, greul abia apoi vine, când trebuie să îți dovedești calitățile. Dispui de așa ceva, omule? Poți înțelege măcar toată munca și răspunderea aflate în spatele unui post de manager? Am convingerea că prea puțini sunt cei care au abilitatea de a pricepe.
Fără nici o legătură (în afară de titlu) cu textul meu, astăzi vreau să vă arăt una dintre cărțile pe care le-am luat cu mine în Scoția. O carte despre care au scris alții mult mai bine decât aș putea eu să o fac. O carte pe care cu bucurie am împrumutat-o cuiva aici și pe care am primit-o înapoi murdară, lucru care m-a făcut iar să înjur și să jur că nu mai dau altora cărți. Calea regilor. O cale spinoasă, plină de aventuri, o carte care, mă repet, nu are absolut nici o legătură cu cele ce am scris mai sus. 