Cainele meu este mai educat decat unii copii. Va puteti supara pe mine pentru aceasta afirmatie, dar nu o puteti nega fara sa (va) mintiti. Pot observa acest lucru de cateva ori pe zi daca ies cu el la plimbare sau chiar stand in casa. L-am educat sa nu latre la copiii care se opresc sub geam, caci glasul sau puternic i-ar putea speria.
Sunt seri in care ma cuprind regretele. Poate ca ar fi fost mai bine daca il lasam sa se manifeste asa cum simte, sa dea o lectie copilasilor care, sub ochii parintilor, striga spre geamurile noastre: ușșș, zââât, marșșș! Sau poate ca tocmai asta e lectia pe care o merita atat cei mici, cat si cei mari. Cainele meu este mai educat decat unii copii.
Copilul din mine se revolta. Adultul din mine fierbe de nervi. Incotro ne indreptam? Ce soi de parinti sunt aceia care permit copiilor sa urle la o biata pisicuta, sa o sperie si sa o alunge din vorbe? De fapt, e clar ca de la parinti au invatat. Nici un copil nu se naste cu ideea ca o pisica poate fi alungata cu zââât, iar un caine cu marșșș. E doar consecinta unei educatii defectuoase, e doar dovada ca multi parinti uita ca in cei sapte ani de acasa copilul trebuie sa invete sa fie bun, sa iubeasca animalele, sa respecte viata, sa isi vada lungul nasului.
Superba (si) familia ta de blanosi! 🙂
De acord:: unii caini sunt mai educati decat unii copii. 🙂 Tot din experienta stiu. 🙂
Ar trebui sa-l inveti pe Bruno sa latre la comanda. Noi asa am facut cu Bony, boxerita: cand sunau la usa unii altii neinvitati (si nu ne placea cum arata) ii ziceam in soapta “ham” si ea alerga la usa si latra cu furie. Dispareau de acolo de parca n-ar fi fost! Poate asa ar disparea si de sub fereastra voastra daca Bruno si-ar expune…. opinia. 🙂
Multumesc! 🙂
L-as invata eu sa latre la comanda, insa trebuie sa aflu cum se face asta. 😀