S-au cunoscut când erau foarte mici. Abia făcuseră ochi spre această lume mare, plină de pericole și de obstacole. Blonda a fost de mică fricoasă, temătoare față de tot ce mișcă. Bruneta, din contră, de când se știe a stat cu pieptul scos în afară, pregătită să lupte cu oricine i s-ar fi pus în cale. De cum le-am făcut cunoștință, din ochii lor au sărit scântei și promisiuni pe care nu le înțelegeam în totalitate. Le-am spus că îmi doresc să fie mereu “ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină” și, pentru o singură clipă, scânteile din ochișorii lor s-au ascuns departe, departe de vederea mea.
Blonda a încercat să își vadă de treabă, cu modestia care o caracterizează. Nu s-a băgat în seamă cu nimeni, nu a format bisericuțe în care să bârfească, nu a furat și nu a înșelat. Cu toate astea (sau tocmai din aceste cauze), bruneta s-a simțit umilită și detronată de pe un imaginar scaun princiar. Sau poate doar excitată de teama ce se simțea în fiecare mișcare a blondei. Întâi pe furiș, apoi fățiș, a început să o șicaneze pe biata blondină. Mai târziu a trecut la lovituri cauzatoare de scâncete. Orice pedeapsă a fost în zadar. Brunetele cu greu pot fi oprite, când le apucă pandaliile, este știut.
Și totuși, nu voi putea spune niciodată că nu s-au purtat așa cum le-am cerut cândva, “ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină”. Dacă mă gândesc bine, îmi dau seama că pe pământ mai cresc și brazi strâmbi, așa cum și ochii se mai încrucișează uneori. Frumoasele mele, decane de vârstă ale familiei feline din casa și viața noastră, blondina Pufi (numită și Pufina, Pufarina, Piticuța, Umflata) și bruneta Miți (numită și Mițong, Uragan, Parkour, Furia Neagră).
“Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină”
