De cum a coborât din mașina care l-a adus în Scoția, Bruno a văzut verde în fața ochilor. La propriu. După ce a plâns și a alergat în urma microbuzului, speriat că pleacă fără el, și-a dat seama că a ajuns la destinație, că suntem acolo, lângă el, nerăbdători să îl îmbrățișăm, să îl răsfățăm, să îi prezentăm împrejurimile. Ne-a lins, ne-a pupat, ne-a luat cu el în dansul nebun din jurul cozii. Nu i-a păsat că plouase toată noaptea și că pământul Scoției mustea de apă.
Ne-a alergat printre blocuri, de la un teren cu iarbă la altul, a stropit toți pomii și toți stâlpii, a mirosit urmele altor câini și s-a comportat uimitor de civilizat. Nici nu avea motive să fie altfel: pe străzile din Wishaw, la anumite ore ale zilei, rareori se întâmplă să vezi vreun trecător. Singurele vietăți care pot fi zărite sunt iepurii, veverițele, vulpile, coțofenele și pescărușii. Mă străduiesc să îmi țin câinele aproape, căci pentru fiecare ureche de iepure se stă după gratii trei luni.
Abia la a treia ieșire din casă și-a revenit Bruno și i-a lătrat câteva cuvinte unui dulău care se plimba liniștit cu stăpâna. Mi-a fost teamă că vom da de necaz, căci auzisem multe povești de groază despre legile din Marea Britanie și despre cât de repede poți fi reclamat dacă animalul tău deranjează pe cineva. Din fericire, Bruno a lătrat în limba română și dulăul nu l-a înțeles, așa că și-a văzut în continuare de drum fără să îi răspundă.
Bruno (nu prea) scoțianul pe atunci, neavând de ales, s-a apucat să învețe bunele maniere englezești și a ajuns la performanța de a nu mai lătra după alți câini decât în cazuri excepționale și atunci numai pentru o clipă. Nici măcar nu mai ridică pe spinare blana, așa cum obișnuia să facă încă de când era pui. Deocamdată nu am curajul de a-l lăsa să se apropie de cățeii pe care îi întâlnim în plimbare, dar probabil va veni și acel moment, caz în care voi solicita în numele lui Bruno cetățenie scoțiană.
…veti trai minunat, amandoi; tu fericita ca esti pe un taram fermecat, iar el devenind cel mai frumos caine scotian dintre cainii romani. Bravo, Bruno! Si uite asa ma ajuta Vienela sa ma intorc pe blog si sa las comentarii. Eu nu mai pot sa socializez pe blog, desi tot atata admiratie si respect am pentru dragii mei, cei pe care-i citesc de ani, dar nu mai stiu cum si de ce sa revin. Poate asa …reinvat. Multumim pentru povesti.
Bine spus “pe un taram fermecat”. Imi place Scotia tot mai mult, cu toate ca am plecat de acasa cu inima indoita, convinsa ca nu ma voi acomoda niciodata. 🙂
Imi e dor uneori de vremea cand stateam de dimineata pana seara pe blog vorbind cu oamenii. Totusi, nu stiu daca as mai putea sa fac asta zi de zi. E tare placut, dar in acelasi timp obositor. Si trebuie sa dispui de timp, nu gluma. 😉
Iti multumesc si eu, pentru tot! <3
..mie nu-mi e dor, imi doresc mai mult sa traiesc decat sa tastez, dar in timpul meu putin prefer feedback rapid pe facebook. Da, ti-am zis sa vezi „STRAINA”, cauta pe net si uita-te la serialul acela care are actiune in Scotia, dar e cu intoarcere in timp, amor si paranormal. Mi-a placut mult. Apropo, engleza? O inveti?
Da, e mult mai comod pe facebook. Plus ca oamenii prefera sa stea acolo decat sa intre pe blog si atunci trebuie sa ne adaptam.
Straina si serialul despre care spui reprezinta acelasi film sau sunt doua, diferite?
Invat zilnic cate ceva. Pot intelege ce vorbesc oamenii, pot traduce mare parte din textele care imi ies in cale, insa cand vreau sa vorbesc, nu imi vine un cuvant pe limba. 😀
Straina e serial, sunt episoade multe si super interesante. Super.
Il voi cauta, mai ales ca deocamdata am foarte mult timp liber pe care nu stiu cu ce sa il ocup.
….atat mai zic ….merita, te vei indragosti de personaje, de istoria Scotiei, de legende, de multe. Eu am vazut prima serie, dar na….ma pregatesc de a doua…
Am mai citit cate ceva de Scotia si observ ca in fiecare zi imi place mai mult aceasta tara. 🙂
Bruno arata ,deja, altfel, dovada, as zice, ca adaptarea la noile tărâmuri e tratata cum se cuvine.
Eh, a dus-o cam greu o vreme. In primele doua zile a plans, cerand sa mergem acasa, apoi nu i-am gasit boabe pe placul lui si am tot schimbat mancarea (am vreo 4 saci de boabe de care nu se atinge), dupa care iar a stat nemancat cateva zile pentru ca intrase in calduri o catea din vecini si il innebunea cu mirosul. 🙂 Dar acum e bine, mananca ca un purcel, se joaca, e vesel. :*
Mă bucur că vă e bine, că Bruno s-a adaptat.
Baftă în continuare!
Multumim din suflet, Vero! <3
Bruno devine un adevărat gentelman. ❤ Să aveti zile frumoase şi să realizați tot ce v-ați propus.
Bruno… nu se dezminte. Au alergat spre el astazi doi dulai, sa il invite la joaca. I-a lasat sa se apropie pana la trei metri, dupa care a luat pozitia de atac si i-a latrat cu simt de raspundere, facandu-i sa se intoarca. Bietul lor stapan nu stia cum sa isi mai ceara scuze.
Te imbratisez si-ti multumesc!
De-ai sti ce emotii am avut pentru ciocolata cu blana! 🙂 Ma gandeam cat ii e de greu fara voi, singur in masina! 🙂
Cand va deveni gentlemanul perfect vei sti ca pe acolo pe undeva, in Scotia, isi are stramosii! 🙂 Poate e urmasul vreunui caine de highlander! 🙂
Nici nu pot povesti prin cate emotii am trecut eu pana cand l-am vazut langa mine. Inca mai am emotii, desi el incepe sa se comporte bine, tot mai bine, ca un demn urmas al vreunui caine de highlander. :)))