Anul trecut pe vremea asta… eram la Miriacheddu, în Sardinia, sărbătorind apropiata sosire a lui 11 septembrie. Au ascuns acolo, între dealurile pline de măslini, în restaurantul micuț, dar cochet, cel mai bun vin alb pe care l-am gustat vreodată. Iar bucătarii lor știu să facă cele mai bune platouri din lume. Mă simțeam groaznic de obosită, dar fericită. Împărțeam fiecare clipire cu bărbatul pe care îl iubesc. Vacanța în Sardinia a fost cadoul lui pentru ziua mea de naștere.

Anul acesta, la 365 de zile distanță, stăm în casă, fiecare pe calculatorul lui, întrebându-ne cum vom sărbători mâine. Aș fi vrut să fac un tort, dar mă simt prea obosită. Ar fi vrut să mă ducă la mare, dar e prea frig. Am fi vrut să îl avem pe Ionuț lângă noi, dar e plecat în țară. Îl avem pe Bruno alături. Probabil ziua de mâine va începe cu o plimbare prin pădure și se va încheia la spălătoria auto, să scotem jegul lăsat de câine în mașină. Undeva, la mijlocul zilei, probabil vom invita ceva prieteni în oraș.

Anul trecut pe vremea asta zâmbeam fericită citind urările prietenilor virtuali. Anul acesta plâng privind cadoul primit de la Alsyia, prietena lui Ionuț (și a mea, desigur).