Am pierdut pisica neagră! Găsitorului recompensă uriașă!

Între noi a fost dragoste la prima vedere. Draga de ea! Ascunsă pe raftul unui magazin, cu ochii mari, de un verde uluitor, pândea cumpărătorii, în căutarea sufletului pereche. Parcă știa că urma să apară, mai devreme sau mai târziu, ființa care să o iubească din prima clipă și care să îi ofere acea dragoste unică, despre care vorbesc poeții. I-am zărit tenul întunecat, mustatile lungi și nasul cârn. M-am apropiat cu sfială.

-Ce faci aici, frumoaso? Te-a speriat cineva?

-Te aștept de-o veșnicie. Pe mine nu mă poate speria nimeni. M-am născut sub semnul halloween-ului. Unicul meu scop în viață, până să te întâlnesc pe tine, a fost să bag spaima în alții. Dar acum, că ai aparut, vreau să uit totul și să pornesc pe un drum nou, pe care doar iubirea să îmi fie călăuză.

Îmi bătea inima cu putere și în priviri îmi lucea mândria de a fi stârnit o asemenea pasiune în sufletul ființei care, până de curând, avea un singur scop în viață: să îngrozească oamenii. Ne-am îmbrățișat acolo, în magazin, fără să ne pese de felul în care ne priveau ceilalți. Mi-a fost imposibil să îi mai dau drumul. Iubirea pentru ea creștea de la o clipă la alta. Îi simțeam bucuria în fiecare inflexiune a vocii și asta mă înnebunea.

-Să mergem acasă, iubito! i-am șoptit.

Nu a fost chiar simplu. A trebuit să plătesc o taxă destul de piperată pentru a scoate din magazin frumusețea ce mă cucerise. Fragilă cum era, a trebuit să fie purtată pe brațe cale de câțiva kilometri. Dar, într-un final, am ajuns în cuibușorul de nebunii. Ne-am făcut poze, am glumit și ne-am îmbrățișat iar, după care am început pregătirile pentru vizita la Edinburgh. Voiam să îi arăt lumea, dar și să o prezint lumii. Pentru prima dată în viață, Sehașela a rămas acasă.

Cine și-ar fi imaginat că această primă plimbare va fi și ultima pentru biata mea pisică neagră? Am urcat-o pe un panou, pentru o ședință foto făcută la poalele stâncii pe care a fost construit castelul din Edinburgh. După doar două fotografii, prietenii care ne însoțeau s-au oferit să îmi facă o poză alături de Mihai, în acel peisaj de vis.

Am lăsat pisica neagră cocoțată pe panou, m-am îndepărtat, am făcut poza dorită și mi-am îndreptat pașii către castel. De pisică mi-am amintit abia când am ajuns acasă.

Vă rog, dacă treceți prin Edinburgh și vedeți o pisică neagră cocoțată pe un panou de la poalele castelului, să îi spuneți că încă o iubesc. Să o salvați de vântul puternic și de ploile reci, apoi să mi-o trimiteți, căci mă simt extrem de vinovată și sufăr cumplit de când am pierdut-o.

M-am întors chiar și la magazin, în speranța că voi găsi o pisică identică, numai că ea era unică. Nici o altă pisică nu o poate înlocui. Toate celelalte mâțe negre pregătite pentru halloween au defecte pe care nu le pot trece cu vederea. Doar ea, frumoasa mea, era perfectă. Pe ea o vreau înapoi!

Vă rog să distribuiți anunțul meu! Am pierdut pisica neagră! Găsitorului recompensă uriașă!