Am fost de când mă cunoaște internetul o păcătoasă. M-am bucurat de tot ce mi-a ieșit gratuit în cale, dar în principal de filmele pe care le-am putut vedea online. Păcătuia și internetul odată cu mine, invadându-mi calculatorul cu tot felul de reclame. Cunoșteam doar două soluții de rezolvare: înjuratul birjăresc și rugămințile adresate fiului meu, cel care calculatorește mult mai bine decât mine. Păcătoșii știu cât de enervant este să închizi o tonă de reclame până când ți se permite să deschizi un film.
Eu dezvoltasem o tehnică imbatabilă de a mă proteja psihic. Stăteam ore în șir la calculator, ocupată cu diverse: scriam, citeam, urmăream discuții pe facebook, jucam spider solitaire, învățam. Când simțeam că mă lua oboseala, mă băgam în pat, mă înveleam bine și îl rugam pe Mihai să pună un film. Mai de milă, mai în silă, se dădea jos din pat, căuta prin noianul de filme de pe internet până găsea ceva care să mă mulțumească, închidea reclamă după reclamă, apoi venea lângă mine să urmărim împreună cine știe ce minune sf.
Nu cred că voi putea uita vreodată dimineața aceea, deși a început ca toate celelalte: am coborât din pat, am pus cafetiera la foc, am mers la baie, am aprins calculatorul. Șocul pe care l-am avut a reușit să mă trezească din somn cum nici o cafea nu a făcut-o vreodată. Undeva în dreapta jos, pe ecranul calculatorului, străluceau 30 de cm de mădular agitat. Am scăpat fără infarct sau AVC, dar m-am ales cu o criză de isterie care l-a făcut pe fii-miu să vină în mai puțin de o oră acasă (după ce a râs până l-a luat cu leșin), ca să scoată minunea de pe ecran și să îmi instaleze zeul zeilor, fenomenalul AdBlocker.
