Am adormit târziu aseară, mult după miezul nopții, când calendarul arăta că suntem deja în data de 11 septembrie 2019. Mi-am urat în gând un scurt La mulți ani! și am dat drumul unui documentar de pe netflix. Probabil somnul m-a furat imediat, căci nu îmi amintesc nimic. Eram dărâmată de oboseală. Tocmai încheiasem un alt ciclu de patru zile muncite pe brânci, câte 12 ore luuungi. Îmi propusesem să dorm până târziu, să fiu în formă astăzi.
La un moment dat am deschis ochii. 6 dimineața. Telefonul îmi țiuia în draci. La fel și calculatorul. Mesaj după mesaj năvăleau urările în casa și în viața mea. Mi-am amintit că s-a făcut 11 septembrie. Am coborât din pat beată de somn. Am încălzit restul de cafea rămas de aseară. Am citit sutele de urări primite. Mi s-a așternut un zâmbet pe față.
“Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.”
O avalanșă de mesaje continuă să se rostogolească peste mine, umplându-mi inima de fericire. Vă mulțumesc fiecăruia în parte, așa cum se cuvine, căci sărbătoarea mea nu ar fi fost la fel fără voi și fără urările voastre. Ziua cea de azi o voi petrece alături de familie. Vă îmbrățisez cu drag și vă întorc fiecare urare!
Să fii sănătoasă și voioasă!
Să-ți împlinești toate visurile!
La mulți ani frumoși, Vienela! ???
Multumesc din suflet! :*
♥️ La mulți ani cu sănătate!??
Multumesc mult, mult! :*
La mulţi ani frumoşi!!!
Multumesc din inima, Vero! :*